DISTRIBUIȚI

Mai multe evaluări academice, cercetări și rapoarte de politici publice arată, în ultimele luni, faptul că statele din zona Noii Europe, aderate la UE după 2004, sunt confruntate cu două fenomene ce evoluează în mod interdependent: este vorba, pe de o parte, de migrația creierelor dinspre estul și sudul Europei către țările din nord și vest, iar pe de altă parte de un accentuat declin demografic în țările estice ale UE.  În contextul exportului de inteligență, pe care România o formează tot mai greu, în condițiile în care tendințele demografice sunt negative, Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, este de părere la alocările bugetare trebuie prioritizat sectorul educației.

„În următoarele săptămâni vor fi adoptate bugetele publice pentru 2020 în Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara, ca și în celelalte consilii locale din județ, un moment în care devine esențial ca sectorul educației să fie prioritizat. Din bugetul CJ Timiș pentru 2020, care se ridică la peste 130 de milioane euro, ca și din bugetul CL Timișoara, estimat la peste 320 milioane euro, autoritățile locale sunt așteptate să dedice educației un procent considerabil mai mare, comparativ cu anii trecuți, prin alocări pentru programe și măsuri menite să schimbe tendințele negative din piața muncii și să conducă la calmarea fenomenului pierderii locale de resurse cu pregătire superioară. Alocările semnificative din bugetele locale pentru sectorul educației nu sunt o garanție a dezvoltării, dar pot să susțină, în schimb, un nivel minimal al resurselor disponibile, fără de care economia locala nu poate evolua în bine și nu poate fi competitivă, gâtuită de trecerea printr-o criză accentuată a resurselor umane. Centrul universitar timișorean poate furniza un număr dublu de absolvenți, de care economia regiunii noastre are nevoie, dar acest rezultat nu poate fi generat peste noapte, îl vom atinge doar cu condiția unei creșteri accelerate a bugetelor alocate local, ceea ce va fi posibil doar dacă vom da un sens comun deciziilor noastre, fie că este vorba de aleși locali, manageri publici, ori de cei aflați în pozițiile de conducere ale universităților, de reprezentanți ai instituțiilor publice sau ai companiilor reprezentative în județ și regiune”, adaugă vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Marilen Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ