DISTRIBUIȚI

Autoritățile locale din Timișoara vor avea în curând un al treilea contract cu un operator de salubrizare, pentru ridicare deșeurilor provenind din resturi vegetale și din construcții. Licitația s-a încheiat și nimeni nu a depus nicio contestație.

Până acum, după modificare legislației în ceea ce privește ridicare deșeurilor, resturile vegetale și din construcții erau ridicate de Retim, operatorul care are contract pentru ridicare gunoiul din pubele. Cine avea nevoie să arunce deșeuri de acest tip suna la Retim și prime un container contracost. Primăria a organizat licitație pentru acest serviciu, și câștigătorul, dintre cele trei firme care au depus oferta, este Transclean SRL. ”După ce s-a regândit sistemul de management al deșeurilor, conform negocierii Guvernului României cu Comisia Europeană, au existat foarte multe discuții. S-a întâmplat ca o parte din deșeurile care erau ridicate de unicul operator cu care s-a lucrat să nu fie luate de nimeni de pe domeniul public și astfel s-au creat mari probleme”, a spus primarul Nicolae Robu.

Edilul a spus că în opinia sa, perioada critică în ceea ce privește gunoiul în Timișoara a fost depășită, cu referire la perioada în care nu a existat operator pentru curățenia stradală, acum un serviciu de care se ocupă firma Brantner. ”Eu nu sunt mulțumit, dar Timișoara sigur nu este un oraș murdar. Este un oraș care a depășit perioada critică în ceea ce privește curățenia. Pentru ca Timișoara să fie un model de oraș curat, eu fac în permanență observații, aduc critici, pun presiune”, a explicat Robu.

Valoarea contractului cu firma Transclean este de  23.196.000  de lei și are o durată de patru ani. După ce se va semna contractul se va anunța modul de lucru al operatorului. În continuare, pentru deșeuri precum mobila sau electrocasnice vechi, timișorenii le pot duce la punctele de colectare Retim din oraș.

foto: timisoaraonline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ