DISTRIBUIȚI

Se spune că pokerul se trage din jocul francez „poque”, din „brag” – varianta englezească a jocului pe care noi îl numim „trombon”, sau din „pochspiel”. Există însă și alte jocuri din Asia în care jocul și-ar putea avea originea. Cert este că pokerul a început să capete popularitate în momentul în care a început să fie practicat de către marinari, care l-au răspândit în întreaga lume.

Varianta clasică pe care au învățat-o părinții noștri, deși este cunoscută sub denumirea de „poker românesc”, adică jocul cu 5 cărți, nu este deloc românească. Această formă de poker a fost inventată în Statele Unite ale Americii și se numește „Five Card Draw”, existând de mai bine de 150 de ani, adică de dinainte ca România să existe.

Texas Hold’em a apărut în urmă cu aproximativ 100 de ani. De la cele 5 cărți primite, care se puteau schimba, s-a trecut la numai două cărți acordate fiecărui jucător, pe lângă alte 3 cărți comune, care se așezau pe masă cu față în sus. Acest format, alături de creșterea numărul de cărți de joc folosite de la 20 la 52, au transformat pokerul într-un joc complex, în care blufurile puteau face diferența.

Turneul World Series of Poker, lansat în 1970, a consacrat practic jocul Texas Hold’em. De atunci, acesta a devenit standardul mondial în materie de poker, astfel încât și principalele turnee din Europa sau Asia îl folosesc. În plus, finala acestui prim turneu WSOP a fost televizată, lucru care i-a adus un mare câștig pokerului la capitolul popularitate.

În 1997 s-a inventat camera așezată pe masă care le permite telespectatorilor să vadă ce cărți au jucătorii de la masă. La numai un an după s-a lansat celebrul film Rounders, în care Matt Damon, alături de Edward Norton, se luptă cu o grupare mafiotă pentru a-și câștiga libertatea pe care o pierduseră tot din cauza jocului. Curios este faptul că pe 1 ianuarie 1998 s-a jucat și prima partidă de poker online, prin intermediul site-ului Planet Poker.

Popularitatea jocului Texas Hold’em a continuat să crească, iar în 2003, anul în care Chris Moneymaker a câștigat marele premiu al WSOP, în valoare de 2,5 milioane de dolari. Moneymaker, pe lângă faptul că avea un nume sugestiv, s-a calificat la WSOP în urma unui turneu online, a cărui intrare a costat numai 39 de dolari.

Nu cunoști jocul de Texas Hold’em? Dacă ești familiar cu pokerul clasic cu 5 cărți, nu-ți va fi foarte greu să te familiarizezi. În loc să primești 5 cărți, vei primi 2 și nu vei putea să le schimbi. Mâinile câștigătoare sunt aceleași: carte mare, o pereche, două perechi, trei de un fel, chintă, culoare, full, careu, chintă de culoare. Dacă ai dubii, răsfoiește numaidecât reguli poker.

În primă fază, dacă cel puțin 2 jucători aleg să mizeze și să meargă mai departe, dealerul va întoarce 3 cărți (flop) și le va pune pe masă. Dacă rămân cel puțin 2 jucători în joc, se va mai întoarce încă o carte (turn). Apoi, dacă se continuă jocul, se va întoarce cea de-a 5-a carte (river) și se va așeza pe masă. Cea mai bună combinație de cărți între cele 7 (2 din mână și 5 de pe masă) va fi combinația jucătorului.

Dacă ești începător într-ale pokerului online, ar trebui să ții cont de aceste îndrumări:

  • Sporește-ți cunoștințele statistice. Norocul afectează jocul de poker pe termen scurt, însă în economia a zeci de mii de mâini jucate, diferența este făcută de priceperea jucătorului. Documentează-te despre poker și dezvață-te să decizi după instinct. Cu cât ești capabil să evaluezi mai corect șansele la masa de joc, cu atât ești un jucător mai bun.
  • Nu intra în mai mult de 20% dintre mâini. Obișnuiește-te să fii selectiv cu cărțile pe care le ai și încearcă să-ți potolești setea de adrenalină. În Texas Hold’em este foarte important să ai răbdare și să îți studiezi adversarii. Vei avea multe de învățat!
  • Poziția contează enorm. Un jucător care are ceva experiență nu va intra la joc dacă este într-o poziție slabă, având KJ sau A10. Totodată, dacă s-au dat raise-uri, este foarte posibil ca acesta să arunce astfel de cărți. Mare atenție și la protejarea blind-ului, care este de multe ori o capcană!
  • Încearcă să maximizezi profitul când ai o mână bună. Acest lucru poate fi reușit doar dacă îți cunoști adversarii. Fără un minim de studiu, nu vei știi dacă este bine să începi cu raise sau să-l lași pe unul dintre adversari să blufeze. Obișnuiește-te să îți modelezi tactica de joc în funcție de adversari.
  • Renunță mai des. Nu trebuie să te aventurezi să speri că vei prinde ultima care îți este necesară într-o chintă și să accepți raise-urile adversarilor, dacă ai realizat că aceștia deja au o mână mai bună ca a ta. Motivul? Șansele matematice sunt împotriva ta și pe termen lung această strategie este pierzătoare. Învață să te arunci și nu te lăsa ademenit de pot.

Cel mai bun sfat pentru un debutant este să citească o carte despre poker și să urmărească tutoriale și chiar partide. Totodată, fiecare începător trebuie să se pună la punct în ceea ce privește noțiunile elementare legate de probabilități, înainte de a începe jocul. Cunoscătorii recomandă chiar să se aloce inițial 80% din timp pentru învățare și doar 20% pentru practicarea efectivă a jocului.

LĂSAȚI UN MESAJ