Timișorenii care merg spre aeroport la orele de vârf vor putea circula mai lejer de la finalul acestui an. La șase ani de când proiectul a fost votat de Consiliul Județean Timiș, în sfârșit, s-a semnat contractul pentru modernizarea și lărgirea DJ 609D, care asigură racordul dintre centura Timișoarei și Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Pentru licitație au fost depuse trei oferte, iar cea câștigătoare a fost a firmei Superconstruct. Drumul are o lungime de 2,5 km și lucrarea va costa 13,4 milioane de lei, cu tot cu TVA. ”Proiectul va cuprinde și lucrări de iluminat public, asigurarea siguranței circulației, dar și piste de biciclete pe tronsonul drumului județean, pentru că la la drumurile județene din zona periurbană facem tot posibilul să asigurăm piste de biciclete. Este o lucrare mai complexă, avem și canalizare, relocarea canalului ANIF, dar și reamenajarea a două intersecții”, a declarat Călin Dobra la semnarea contractului.
Banii vor veni atât de la Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, dar și din bugetul propriu al CJT. Termenul de realizare a lucrării este de opt luni. ”Sperăm cât mai repede ca echipa tehnică să emită ordinul de începere a lucrărilor”, a mai adăugat președintele CJT, Călin Dobra. Ofertele depuse pentru licitație au stat în analiză aproape un an, din 6 martie 2019. Proiectul în sine a fost votat în 2014, în plenul CJT, condus la vremea respectivă de Titu Bojin.








