DISTRIBUIȚI

Poliția a anunțat luni că joi a fost destructurată o grupare de traficanți de droguri de mare risc, care vindea substanțe interzise în Complexul Studențesc. Oamenii legii au făcut percheziții domiciliare la suspecții de vânzare de ecstasy, cocaină și cannabis și au reținut cinci persoane.

Cei care au operat au fost Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara. Oamenii legi au ridicat 318 comprimate de ecstasy, cannabis, un cântar electronic și un grinder de la cei care sunt bănuiți că vindeau de anul trecut droguri în Complex. Au fost audiați cinci tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 27 de ani, iar pentru trei s-a dat mandat de arestare de 24 de ore.

Suspecții au fost duși în fața instanței, care a dispus arestarea pentru două persoane și controlul judiciar pentru unul din suspecți. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

LĂSAȚI UN MESAJ