De miercuri, toate școlile din Timiș au cursurile suspendate, inclusiv cele șapte unități de învățământ pentru copii cu nevoi speciale. În acest moment, toți se află acasă, iar în internate se face acțiunea de igienizare. O parte au fost trimiși acasă cu ajutorul consiliului județean.

Marți la prânz, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, s-a întâlnit cu directorii celor șapte școli din subordinea instituției. S-au luat măsuri pentru ca în cazul copiilor pe care părinții nu i-au putut lua acasă de a internat, să fie asigurat transportul. ”Ne dorim ca acești copii cu nevoie speciale să nu aibă de suferit, în condițiile în care mulți dintre ei sunt cazați în internate și se află în grija școlilor din mult mai multe puncte de vedere. Printre altele, am aprobat școlilor mutarea de fonduri de la unele capitole spre acțiunile de dezinfecție, urmând a le echilibra bugetele la rectificare. S-a asigurat transportul la domiciliu celor care nu aveau alte posibilități. De asemenea, am rugat directorii școlilor să facă verificări periodice acolo unde știu că familiile au o situație mai delicată, pentru a se asigură că elevii lor sunt bine îngrijiți”, a declarat Dobra.

CJT are în subordine Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă Paul Popescu Neveanu, Constantin Pufan și Dumitru Ciumăgeanu – din Timișoara,  Constantin Păunescu din Recaș și Alexandru Roșca din Lugoj, precum și liceele teoretice IRIS și Gheorghe Atanasiu.

foto: miscareaderezistenta.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ