DISTRIBUIȚI

Autoritățile transmit că nu se pune problema ca un pacient cu coronavirus să nu fie tratat deoarece nu este asigurat în România. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș spune că sunt fonduri suficiente. De asemenea, Prefectura Timiș a găsit și operatori pentru deșeurile de la centrele de carantinare, iar pentru cei în autoizolare s-a creat un nou număr de telefon, pentru legătura cu autoritățile.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș transmite că nu sunt motive de îngrijorare. ”Fac un apel  la toate persoanele asigurate sau neasigurate, precum și la toți colaboratorii  noștri că suntem alături de ei, și îi asigur de tot sprijinul nostru și ca vom răspunde cu promptitudine la toate solicitările venite către noi. De asemenea, țin să precizez că furnizorii dispun de fonduri suficiente pentru a oferi serviciile medicale necesare și de care pot beneficia toți bolnavii”, spune Victor Dumitrașcu, președintele director general al CJAS Timiș.

Birocrația și existența asigurării nu vor crea probleme pentru cei bolnavi. ”Serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS. serviciile medicale și medicamentele pot fi acordate și validate și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate și fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor”, anunță CJAS Timiș.

De asemenea, nu vor fi probleme nici dacă spitalele își depășesc capacitatea, spun autoritățile. ”Decontarea pentru unitățile sanitare cu paturi aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate a sumelor contractate și decontate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau din bugetul Ministerului Sănătății, indiferent de numărul de cazuri realizate sau după caz la nivelul activității efectiv realizate, în condițiile în care aceasta depășește nivelul contractat”, se arată în comunicatul CJAS Timiș.

Cei cu boli cronice nu vor mai trebui să treacă pe la medicul lor de specialitate. „Pentru  pacienții cu boli cronice cu tratament stabilizat, medicii de familie vor putea elibera prescripție medicală fără a mai fi necesară o nouă reevaluare la medicul specialist în această perioadă”, spune cei de la CJAS.  De asemenea, există o limită pe oră de consultații. ”Decontarea serviciilor medicale în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinică la nivelul activității efectiv realizate, cu maximum 8 consultații/oră”, mai spune autoritățile.

De ieri, în Timiș s-a mărit capacitatea de testare la Spitalul ”Victor Babeș”, și s-a creat un nou centru la Maternitatea Odobescu. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a rezolvat și problema ridicării deșeurile de la centrele de carantinare, unde au ajuns 103 cetățeni. ”O altă temă abordată s-a referit la colectarea deșeurilor provenite din centrele de carantinare, fiind găsite două firme care se vor ocupa de această problemă Pro Air Clean și Ecolect. Acestea și-au oferit serviciile gratuit, pentru a veni în sprijinul autorităților”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Timiș.

Pentu cei în autoizolare, s-a creat un nou număr de telefon, operat de la sediul ISU Timiș. ”A mai fost operaționalizat încă un număr de telefon al Direcției de Sănătate Publică în cadrul Centrului Județean de Coordonare, care funcționează la sediul ISU. Acest număr de telefon, împreună cu cele două ale ISU, sunt destinate persoanelor aflate în izolare la domiciliu”, mai transmite Prefectura Timiș. Numărul va fi comunicat doar celor aflați în autoizolare.

LĂSAȚI UN MESAJ