DISTRIBUIȚI

Inspectorul școlar general din județul Timiș, Aura Danielescu, va termina mandatul la data de 22 martie, întrucât avea un mandat prelungit ultima dată cu un an, interimar. Peste 800 de persoane din învățământul din județul nostru, cadre didactice, dar și personal nedidactic, au semnat o petiție trimisă la președintele Klaus Iohannis și la ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, pentru ca Danielescu să rămână în funcție.

Aura Danielescu a povestit că Monica Anisie i-a transmis că este foarte mulțumită de activitatea sa la Timiș, dar că nu îi va prelungi mandatul. Concret, dorința guvernului PNL este de a-l reinstaura la conducere învățământul preuniversitar din Timiș pe Marian Popescu, actual consilier județean liberal, la rândul său fost inspector școlar general. Aura Danielescu a fost numită de guvernarea PSD. Șefa IȘJ Timiș este rudă cu Sorin Grindeanu. Recent, de când au apărut primele cazuri de coronavirus în Timiș, unde s-au îmbolnăvit și elevi, în presă a apărut o filmare a unei discuții telefonice din mașina Aurei Danielescu, în care are o discuție în contradictoriu cu prefecta Liliana Oneț, pe tema închiderii școlilor, înainte ca acest aspect să se dispună la nivel național.

Profesorii, învățătorii și nu numai sunt însă alături de Aura Danielescu, ”pioniera” ideei implementate la nivel național pentru repartiția elevilor la clasa zero. ”Ne-ați promis transparență, debirocratizare, echitate și depolitizarea învățământului. Și v-am crezut. Ne-am bucurat atunci când ați afirmat că apreciați procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar implementată în Timiș în urmă cu patru ani, o procedură pentru care însuși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a felicitat-o pe doamna inspector școlar general. Ne-am bucurat și când ați legiferat-o, implementând-o la nivel național, era nu numai un semn de apreciere la adresa muncii unui profesionist, dar și un gest oportun, care urma visul unui om – acela de a oferi șanse egale tuturor copiilor”, se arată în petiția către Monica Anisie.

Semnatarii petiției îi spune Monicăi Anisie că ia o decizie nedreaptă. ”Aflăm însă că nu mai doriți prelungirea mandatului în funcția de inspector școlar general al județului Timiș al doamnei profesor Aura Codruța Danielescu. Nu o să vă spunem cât de nedreaptă ni se pare această decizie de a înlătura omul, profesionistul care, timp de șapte ani, a adus transparență în procesul decizional, respectarea legii, preocupare pentru binele fiecărui copil și care nu a făcut niciodată alegeri bazate pe criterii politice, în special în această perioadă, în care traversăm o criză fără precedent generată de pandemia cu COVID-19”, se arată în petiție.

Aura Danielescu a trecut de concursul pentru mandatul de patru ani, în 2015. Guvernul PSD nu a mai organizat însă concursuri și a menținut interimatul, iar semnatarii petiției îi atrag atenția Monicăi Anisie despre prevederile legale. ”Pentru contribuția sa valoroasă în a avea o Românie educată, pentru a asigura continuitate în implementarea politicilor educaționale în școlile timișene – așa cum ați promis atunci când ați prezentat viziunea dumneavoastră asupra educației – în numele copiilor din județul Timiș, noi, părinți, cadre didactice, directori ai unor unități de învățământ preuniversitar, respectuos vă solicităm acordul pentru continuarea mandatului, în calitate de inspector școlar general, a doamnei profesor Aura Codruța Danielescu”, se mai arată în petiția către ministrul Educației și Cercetării.

Semnatarii au trimis petiție și către președintele Klaus Iohannis, și îi spun majoritatea sunt apolitici și au promovat concursurile pentru posturile pe care le ocupă în timpul Guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș. ”Suntem cadre didactice, unii dintre noi directori ce am promovat concursul pentru ocuparea acestei funcții în timpul guvernării Cioloș, cei mai mulți apolitici și părinți ai copiilor din județul Timiș. Facem această precizare, subliniind că singura politică pe care o facem în școli este politica educațională a Ministerului Educației. Acest lucru a fost posibil în ultimii șapte ani grație muncii și dedicației doamnei Inspector Școlar General din județul Timiș– profesor Aura Codruța Danielescu, un om cu respect pentru Lege și cu demnitate profesională, care a muncit în toată această perioadă mânată de principii ca echitatea, egalitatea de gen și de șanse, transparență decizională, promovare autentică și nicidecum pe criterii politice, un om a cărui inimă cuprinde toți copiii Timișului. Prin toate acțiunile sale a avut și are în vedere binele superior al copilului și egalizarea șanselor, a răspândit binele, dreptatea, corectitudinea. Astfel, în urmă cu patru ani a implementat în județul Timiș o procedură privind înscrierea în învățământul primar a copiilor în ordine alfabetică, o procedură apreciată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pe care doamna Ministru al Educației Monica Anisie a preluat-o și transformat-o în politică publică”, se arată în petiția pentru Iohannis.

Aura Danielescu e descrisă în termeni foarte buni de cei ce semnează petiția. De asemenea, cadrele didactice și nedidactice subliniază că Danielescu nu a discriminat pe cei care erau din PNL. „Un om a cărui ușă a fost mereu deschisă pentru colegi, părinți, elevi, un om neobosit în munca sa dedicată copiilor, care a schimbat radical percepția managementului educațional. A scos din județul Timiș, din educație, favoritismele, listele preliminare, prioritățile celor care aveau poziții politice, tratându-i corect și echidistant pe toți actorii din educație. A adus în echipa sa din Inspectoratul Școlar Județean Timiș oameni de valoare, indiferent de orientarea lor politică. Mai mult de jumătate sunt membri ai Partidului Național Liberal. A contat doar capacitatea acestora de a munci pentru copii!”, se arată în petiția adresată președintelui.

Dacă de săptămâna viitoare, IȘJ Timiș va avea un nou șef, profesorii spun că va fi o ”zi tristă” pentru învățământul din vest. ”Vă scriem pentru că se apropie 22 martie, ziua în care doamnei Inspector Școlar General i se termină mandatul. Ar fi o zi tristă pentru învățământul timișean, o zi în care ne-am simți mai săraci și mai singuri, căci doamna Inspector Școlar General ne este leader, sprijin și far în toate demersurile noastre educaționale”, se mai spune în petiția trimisă lui Iohannis.

foto: pressalert.ro

5 COMENTARII

  1. Ce susține mare e dovedita prin semnarea acestei petiții? Au semnat peste 700 de persoane ( cadre didactice, părinți, colegi de partid, rude, prieteni) din judet și nu numai. Petiția a fost distribuită și pe grupuri (adică avea acces la semnătura oricine din țara).
    700 persoane e un nr foarte mic având in vedere ca doar prieteni pe Facebook sunt aprox 5000.
    Sunt câteva persoane care se zbat pt continuarea mandatului acestui inspector general. Marea majoritate o reprezinta cei care nu au semnat petiția si care isi doresc schimbare și liniște in învățământul din acest judet.
    Dumneaei a ocupat aceasta funcție având susținere politica. Atunci a apreciat acest lucru? Acum nu ii mai convine? Cei mai mulți dintre noi ne-am saturat de atâtea “valuri”.
    Sa nu uitam ca s-a ajuns pana la înregistrarea unei convorbiri care a fost făcută publica. Din greseala? Finalul înregistrării, in care doamna ISG a adresat niște cuvinte pe care nu le pot reproduce, a fost omis tot din greseala?
    Nu mi se pare acest tip de comportament potrivit pt cea care trebuia sa fie model pt dascăli și elevi.
    Mi-ar plăcea sa vadă cei cărora li se înaintează petiția și comentariul meu.

  2. Chiar dacă e așa, sunt foarte putine persoane semnatare. Marea majoritate nu a semnat și asta spune mult.

  3. Doamna Gherghina Nicoleta,aveti nevoie de o mobilă noua? Sunt deja invechite bijuteriile primite de la parintii alesi pe spranceana pe listele de prioritati? Aveti mare grijă urmatoarele atentii s-ar putea sa fie” mai vechi” ,adica prafuite.

  4. Doamna Ionela, in primul rând ar trebui sa va asumați cu demnitate cele afirmate, mentionand numele și prenumele dumneavoastră.
    Dacă as fi vinovata intr-un fel, as sta in banca mea sau mi-as păstra anonimatul, așa cum faceți dumneavoastră.
    Cine ma cunoaște, nu are nevoie de argumente care sa demonstreze contrariul, iar pentru cine gândește ca dumneavoastră nu are rost sa îmi pierd timpul.
    E trist ca un subiect care vizează viitorul învățământului in județul nostru a degenerat la asemenea acuze strict personale și neadevărate.

LĂSAȚI UN MESAJ