DISTRIBUIȚI

Starea de urgență generată de pandemia de coronavirus face ca nici ședințele de consiliul județean sau consiliu local să nu se mai desfășoare în mod ”clasic”, ci virtual. CJ Timiș a avut miercuri prima ședință de acest fel, în care s-au votat bani pentru situația creată de noul virus. 

Mai precis, vineri dimineața, consilierii au avut o ședință extraordinară, cu trei puncte pe ordinea de azi. La cel mai important dintre ele, s-au alocat 500 de mii de lei din fondul de rezervă: 150 de mii de lei pentru reactivi de testare pentru Spitalul ”Victor Babeș, 250 de mii de lei pentru cinci corturi de triaj și echipament de protecție pentru Inspectoratul Pentru Situații de Urgență Timiș, dar 100 de mii de lei pentru Spitalul Municipal, mai precis, pentru a achiziționa kituri de testare pentru covid-19. Centrul de testare al Municipalului va fi la Maternitatea Odobescu.

Ședința a decurs fără ”bruiaje” tehnice. ”În contextul recomandărilor privind limitarea contactului între persoane în această perioadă de pandemie, am organizat o ședință extraordinară, cu subiecte importante, în premieră în format digital – prin videoconferință. Nu pot decât să mulțumesc echipei tehnice de la nivelul Consiliului Județean pentru operativitate și pentru implicare, cât și colegilor mei consilieri județeni, pentru că au înțeles și s-au mobilizat în acest sens”, a declarat președintele Călin Dobra.

Din cei 36 de consilieri județeni, au votat 31. Nu au participat Titu Bojin (UNPR), Dan Poenaru (PSD)Dorin Cuțu (ALDE), Liviu Cocean (PNL) și Eugeniu Grigoroiu (PNL).

 

LĂSAȚI UN MESAJ