DISTRIBUIȚI

Autoritățile din Timiș au întocmit un al doilea dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. După ce un prim dosar s-a făcut pentru o femeie prinsă în Lugoj, care a mințit că vine din Germania deși venea din Italia, acum vorbim de un caz petrecut la Sânnicolau Mare, cu o persoană care nu a respectat carantina.

Dosarul penal s-a întocmit vineri, al Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. O persoană sosită în țară în 11 martie a fost plasată în carantină la Hotel Sport, dar peste două zile a plecat de acolo. ”În fapt, s-a reținut că o persoană față de care autoritățile au luat măsura de plasare în carantină, la data de 11.03.2020, în incinta Hotel Sport, din localitatea Sânnicolau Mare, județul Timiș, în ziua de 13.03.2020 a părăsit locul fără acordul autorităților locului de izolare”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Pedepsele sunt aspre și se riscă până la 15 ani de închisoare în cazul infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

foto: evz.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ