DISTRIBUIȚI

Autoritățile fac controale stricte la persoanele din Timiș aflate în autoizolare, după ce au revenit în țară din țări cu cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. În ultimele 24 de ore s-au dat amenzi atât pentru cei care au ieșit din casă, deși nu aveau voie, dar și pentru cei care nu respectă restricțiile de circulație instituite prin ordonanțele militare.

În ultimele 24 de ore, Prefectura Timiș anunță patru amenzi pentru timișeni ieșiți din autoizolare, în valoare de 1400 de lei. ”În județul Timiș, în cursul zilei de 24 martie, au fost verificate, de Poliție și Poliția Locală, 1966  persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.  Au fost verificate 1133 locații de izolare/carantinare.  Au fost identificate 4 persoane care nu respectau măsurile de izolare la domiciliu”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Timiș.

De asemenea, și polițiștii au dat multe sancțiuni pentru cei care nu respectă restricțiile de deplasare. ”În ultimele 24 de ore, polițiștii timișeni au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale în valoare de 223.600 de lei pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației conform art.5 alin(1) din Ordonanța Militară nr.2/2020”, se arată în același comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ