Pandemia de coronavirus a dus la amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo pentru anul 2021, dar calificările de până acum se păstrează. Asta înseamnă că și echipa națională de baschet feminin 3X3 a României rămâne calificată. Mai mult ca sigur, și timișoreanca Ancuța Stoenescu va face parte din lot. Va avea 41 de ani anul viitor, dar aceste lucru nu o sperie.

Ancuța Stoenescu este cea mai titrată jucătoare de baschet din România, cu 12 titluri cucerite pe plan intern. Primul din seria de patru cu ICIM Arad a venit chiar la 17 ani. Au urmat alte trei cu Livas Târgoviște, plus două în Cipru, cu AEL Lymassol. Din 2013 până în 2018, Stoenescu a luat cinci titluri consecutive în România, două cu CSM Târgoviște și trei cu Sepsi Sfântu Gheorghe. În acest sezon, timișoreanca evoluează tot la CSM Târgoviște. Pe perioada pauzei competiționale forțate, se uită la trei seriale, Toy Boy, Queer Eye și Love is Blind. ”Nu mă mai pot opri”, ne-a mărturisit Ancuța Stoenescu.

Bănățeanca a primit cu calm și înțelepciunea vestea amânării Jocurilor Olimpice de la Tokyo. ”Având în vedere ca este o problemă la nivel mondial, iar sănătatea și siguranța oamenilor este pusă în pericol, cred că este cea mai înțeleaptă decizie amânarea Jocurilor Olimpice. Așadar și noi am luat-o ca atare…. Sănătatea este pe primul loc. Cu siguranță că odată cu amânarea Jocurilor Olimpice și programul nostru de pregătire se va schimba însă ne vom adapta noilor cerințe”, ne-a declarat Ancuța Stoenescu.

Diferențele de valoare dintre țări sunt anihilate în baschetul 3X3, un sport nou. România poate spera la o medalie la Tokyo. Pentru Ancuța Stoenescu, ar fi cu siguranță o încununare a carierei. Prelungirea așteptării nu o descurajează. ”Este o situație delicată la nivel mondial și cu siguranță toată această situație mă va face mai puternică și mai înțelegătoare (cum de altfel cred ca va fi cu noi toți). Omul a fost creat sa se adapteze la orice situație, la fel și eu”, mărturisește jucătoarea.

Acum, la 40 de ani, Stoenescu joacă la cel mai înalt nivel. Să joace la Jocurile Olimpice la 41 de ani nu o sperie. ”Din punct de vedere fizic nu va fi nicio problemă atâta timp cât ești sănătos. Am jucat de la egal la egal cu toate echipele deja calificate la Jocurile Olimpice, cunosc nivelul. România se afla la Jocurile Olimpice datorită faptului că am arătat valoare și spirit de competiție indiferent de greutățile care ne-au ieșit în cale”, consideră baschetbalista.

Liga Națională de Baschet feminin a luat o pauză în starea de urgență. Urmau meciurile din play-off, iar echipa Ancuței, CSM Târgoviște, ar fi jucat cu Brașovul, pentru un loc în semifinale. Timișoreanca ar vrea ca ediția de campionat săs e termine pe teren. ”Din punctul meu de vedere ar trebui să mai așteptăm puțin (sunt țări cu situații mult mai grave decât România și încă nu au luat o decizie de terminare a campionatului). Mi-aș dori să se termine pe teren campionatul, deși înțeleg că este o situație dificilă”, a mai spus Ancuța Stoenescu.

Timișoreanca are contract cu CSM Târgoviște până în luna mai. Pentru viitorul sezon de baschet 5X5, nu are planuri.

foto. csmtargoviste.ro

LĂSAȚI UN MESAJ