DISTRIBUIȚI

Pentru a eradica pandemia de coronavirus, este necesar ca un număr cât mai mare de oameni să fie testați, pentru o evidență clară a persoanelor care au noul virus, fie și asimptomatici. Conform autorităților, capacitatea de testare în Timișoara poate ajunge și la 1000 de teste procesate într-o singură zi, în patru centre. Consilierii locali au votat și donat bani pentru lupta cu coronavirus, iar o parte din cheltuielile de pe perioada pandemiei vor fi decontate de stat.

În Timișoara, în acest moment există șase aparate real-time PCR, care pot procesa testele moleculare pentru suspecții de coronavirus. ”Capacitatea de testare a Timișoarei a crescut foarte mult prin contribuția importantă a mai multor actori. Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Spitalul Municipal și Spitalul Victor Babeș sunt doar câțiva din cei care au făcut acest efort comun. Astăzi Timișoara beneficiază de 6 aparate de testare – real time PCR- funcționale, dintre care 3 la Spitalul Municipal. Asta poate însemna o medie de minim 1000 de testări zilnic, dacă avem tot ce ne trebuie”, anunță pe pagina sa de Facebook viceprimarul Dan Diaconu. Aparatele donate de Universitatea de Agronomie vor fi trimise unul la Institutul de Igiena și altul la Lugoj. Până acum, existau centre de testare la Spitalul ”Victor Babeș” și Maternitatea Odobescu. 

Marți, în ședința de plen a Consiliului Local Timișoara, s-a aprobat alocare de 200.000 către Spitalul Municipal Timișoara, care va face cu această sumă achiziția directă a 300.000 de kituri de testare pentru covid-19. Suma provine din fondul de rezervă al orașului. Municipalul, care are centru de testare la maternitatea Odobescu, va primi teste și direct de la Ministerul Sănătății. ”Ieri a fost aprobată intrarea Spitalului Municipal în programul național de testare. Suma pe care o alocăm astăzi este dată pentru că există un set de teste pe care Spitalul Municipal le poate achiziționa într-un timp foarte rapid, în condițiile în care există o adevărată criză de teste pe piață”, a precizat Diaconu, în ședința de CL Timișoara.

De asemenea, consilierii locali au votat bugetul rectificat, deoarece statul va deconta o parte din cheltuielile de pe timpul stării de urgență, referitoare la tratarea bolnavilor de coronavirus. ”Sunt două milioane de lei de la bugetul de stat. Sumele sunt decontate de Ministerul Sănătății, dar contractele vor fi încheiate de autoritatea publică locală”, a explicat Dan Diaconu, cel care a prezidat plenul din 31 martie. În aceeași ședință de consiliu local, grupul consilierilor PSD a anunțat că va dona indemnizația fiecărui ales local pe trei luni, în lupta cu noul virus adus din Asia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ