DISTRIBUIȚI

Vremea bună face ca munca pe șantierul la varianta ocolitoare de sud a centurii Timișoarei să fie în toi. După ce șantierul a început în zona localității Ghiroda, acum se fac primele lucrări și în zona comunelor Moșnița Nouă și Șag, adică în trei puncte de lucru, iar în curând se va deschide și al patrulea.

În apropiere de Ghiroda, antreprenorul care a câștigat licitația aproape că a finalizat decopertarea stratului vegetal . Au fost deja trasate viitoarele bretele ale nodului rutier, și s-au mai făcut amenajări pentru platforma de lucru și drumuri de acces. În zonă va exista și un pod peste canalul Bega, iar acum, acolo se execută defrișări. De asemenea, în zona comunei Moșnița Noua s-a început lucrul, mai precis, la amenajarea platformelor pentru foraje și la amenajarea drumurilor de acces.  De asemenea, în zona DN 59, în jurul comunei Șag se lucrează la completarea, profilarea și nivelarea suprafețelor în urma descărcărilor arheologice care au fost finalizate.

Săptămâna aceasta, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că vor începe lucrări și în Chișoda, localitate ce aparține de comuna Giroc, unde se va da startul la amenajarea de platforme și drumuri de acces. Lucrările sunt realizate de firma Tirrena Scavi. Varianta ocolitoare de sud a centurii Timișoarei este cuprinsă între Ghiroda și Utvin. Acum, varianta de nord este mică, între Ghiroda și intersecția cu Calea Aradului. Pentru zona de vest, dintre Calea Aradului și Utvin, nu există încă vreun proiect, doa ro ”minicentură” de drumuri județene, dar primarul Nicolae Robu spune că speră ca viitoarea autostrada Arad-Timișoara-Belgrad să treacă prin vestul capitalei Banatului.

Centura Timișoarei, cea deja realizată și varianta de sud, nu este una în regim de autostradă și are doar o bandă pe sens, spre deosebire de centura Aradului, una normală și civilizată pentru secolul XXI. Termenul de realizare a centurii de sud este de 24 de luni, iar șantierul a început în martie.

LĂSAȚI UN MESAJ