DISTRIBUIȚI

Cum în acest sfârșit de săptămână se sărbătoresc Floriile ortodoxe și Paștele catolic, lumea a ieșit să facă ultimele cumpărături pentru masă și eventuale cadouri. De aceea, autoritățile sunt la post, în piețe. Vineri, conform informării Prefecturii Timiș, s-au dat amenzi de peste 600.000 de lei în județ.

Polițiștii timișeni au dat 261 de sancțiuni pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, în valoare totală de 578.000 de lei. Jandarmii de la inspectoratul județean au dat 15 amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, iar colegii lor de la Gruparea Mobilă Timișoara au dat șapte sancțiuni, în valoare totală de 11.000 de lei. Sâmbătă, conform DSP Timiș, în cel mai vestic județ al țării mai sunt 527 de oameni în carantină instituționalizată și 472 de oameni în autoizolare.

Astăzi, în piețele timișorene, se fac controale, pentru a preveni aglomerație. ”Polițiștii timișeni desfășoară astăzi acțiuni în piețele din județul Timiș, inclusiv în piața volantă de pe strada Arieș, pentru a verifica dacă se respectă distanțarea socială între oameni, inclusiv dacă vânzătorii au luat toate măsurile de prevenție (măști, mănuși ). Acțiunile vor continua în piețele timișene, în toată această perioadă”, transmite Prefectura Timiș.

foto: facebook.com/pg/PieteSATimisoara

LĂSAȚI UN MESAJ