DISTRIBUIȚI

Odată cu relaxarea restricțiilor pe timp de pandemie, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor  din cadrul Instituției Prefectului Județul Timiș îți reia activitatea, începând din data de 2 iunie. Mai întâi, se va începe cu programarea pentru susținerea probei practice.

Și această programare se va face în două etape. Mai ântâi, vor fi programați candidații ale căror dosare de examinare pentru proba practică au expirat în perioada 17.03.2020 – 17.05.2020, inclusiv. Apoi, urmează cei care au fost programați pentru susținerea probei practice pe perioada în care această activitate a fost suspendată. Acești candidați vor fi reprogramați automat. Conform informațiilor transmise de șeful serviciului, Dinu Leiba, dosarele de examinare se preia de la școlile de șoferi la Serviciul de Permise Auto. Datele vor fi comunicate școlilor, pentru proprii candidați, iar informațiile vor fi postate și pe site-ul Prefecturii, la secțiunea Servicii Publice Comunitare.

La susținerea probei practice, candidații trebuie să respecte regulile de protecție împotriva coronavirusului, care le vor fi transmise de școlile de șoferi. Astfel, la locul de întâlnire pentru susținerea probei practice, vor avea acces, cu regulile de distanțare socială, doar cei cei examinați și instructorii auto. Candidatul și martorul trebuie să poarte obligatoriu mască pe toată durata examenului. Mănușile sunt opționale. Reprogramarea la proba teoretică se va face începând din 15 iunie, dar nu înainte, mai informează cei de la Serviciul Permise.

foto. observatorulph.ro

LĂSAȚI UN MESAJ