DISTRIBUIȚI

Campania e-Learning TM a dus alte donații de echipamente pentru elevii din mediul rural din Timiș, care nu au cum să urmărească în perioada pandemiei cursurile de la școala online. Vineri, 20 de tablete au ajuns la școala din Banloc, într-o zonă mai săracă a județului.

Tablete au ajuns în cursul zilei la Școala Gimnazială ”Anghel Saligny” din Banloc. Echipamentele au fost achiziționate datorită Agenției Județene de Forță de Muncă Timiș. Tabletele au fost duse în comună de prefecta Liliana Oneț, inspectorul școlar general Marian Popescu și directorul AJOFM Timiș, Mircea Miclău. ”Suntem prezenți astăzi la Banloc, localitate de graniță din sudul Timișului, o comunitate cu peste două mii de locuitori, pentru a aduce donația ce constă în echipamente IT, destinate celor 20 de elevi ai școlii de aici care nu dețineau până acum computerele necesare orelor online. Este un nou moment de confirmare a importanței pe care o dăm educației, prin transmiterea acestui mesaj de încurajare adresat elevilor și profesorilor, în numele colegilor mei din Instituția Prefectului, cât și a celorlalți donatori din instituțiile publice afliliate acestei campanii. Știu că în comunitatea din Banloc sunt deosebit de prețuite valorile solidarității și ale implicării voluntare, astfel că donația pe care am adus-o aici ne oferă împlinirea realizării unui gest util, ca o contribuție concretă în sprijinul educației la distanță, pentru accesibilizarea învățământului online, devenit de acum o realitate pentru toți elevii din comună”, a declarat Liliana Oneț.

Elevii care nu aveau echipamente pentru școala online au fost identificați cu ajutorul primarului Lucian Trifonescu. Campania e-Learning TM a fost demarată la începutul lunii mai de Instituția Prefectului Timiș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Timiș. Scopul este de a mobiliza autoritățile locale, instituții, oameni de afaceri, pentru a dona echipamente precum smartphone-uri, tablete, laptopuri și desktopuri sau bani pentru aceste achiziții pentru elevii care nu au așa ceva. Campaniei s-au alăturat și instituții precum Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, dar și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Anterior donației de la Banloc, alte asemenea donații s-au făcut la Cenei, Bobda, și la Tomești.

De precizat că anul școlar, care se va termina online, se apropie de final. Din 11 martie, cursurile fizice au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. În alte orașe sau județe, reacție autorităților a fost mai promptă. Când s-a demarat campania e-Learning TM, 6000 de elevi și 100 de cadre didactice nu aveau echipamentele necesare pentru școală online.

LĂSAȚI UN MESAJ