DISTRIBUIȚI

De când a izbucnit pandemia de coronavirus, școala, fie că vorbim de învățământul preuniversitar sau cel universitar, a fost afectată. În acest sens, UNESCO a realizat un ghid pentru resursele educaționale deschise. Din România au contribuit trei cadre didactice, dintre care și o profesoară de la Universitatea Politehnica din Timișoara.

Ghidul a fost publicat la data de 18 mai și este un exemplu de utilizări de practici și resurse educaționale deschise pentru profesorii din întreaga lume. Documentul s-a lansat după ce în 2 mai, UNESCO a lansat Coaliția Dinamică pentru Resurse Educaționale Deschise. Din România, au contribuit la redactarea ghidului și Diana Andone, directorul centrului de eLearning al UPT. De asemenea, au fost implicate și  Carmen Holotescu, decanul Facultății de Inginerie și director al Centrului pentru Educație Deschisă și Blockchain din cadrul Universității Ioan Slavici, precum și Gabriela Grosseck de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Ghidul prezintă 12 studii de caz, dintre care două sunt din țara noastră. Unul dintre ele se referă la activitatea centrului de eLearning din cadrul Politehnicii, în sensul promovării educației deschise, a dezvoltării resurselor educaționale, al dezvoltării campului virtual al UPT, dar și a platformei de cursuri online deschise de tip MOOC în limba română UniCampus. Ghidul UNESCO este publicat sub forma licențelor deschise.

LĂSAȚI UN MESAJ