DISTRIBUIȚI

Raportarea oficială privind îmbolnăvirile de coronavirus  de marți aduce vești și despre noi cazuri depistate în Timiș în ultimele 24 de ore. În continuare, apar cazuri la nivel național, dar numărul a scăzut sub 50. Mai precizăm că pe țară, 35 de cazuri nu sunt atribuite niciunui județ, iar situația per ansamblu în zona de vest este bună.

La nivel național s-a ajuns la 18.429 de cazuri de coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore s-au depistat 146 de noi cazuri. Numărul vindecărilor a ajuns la 11.874 de cazuri, iar cel al deceselor, la 1210. În aceste momente, 181 de pacienți cu covid-19 mai sunt internați la ATI. În afar țării, 3.067 de români au fost confirmați cu coronavirus, dintre care 106 au murit, iar 22 au fost declarați vindecați. În România s-au procesat până acum 385.728 de teste. Marți, în carantină instituționalizată se mai află 5.287 de persoane, iar 75.782 sunt în autoizolare.

Județul Timiș a ajuns la 500 de cazuri de coronavirus, față de 498 ieri. Așadar, avem două noi cazuri confirmate. Aradul are cu un caz în minus față de ieri, 696, iar Hunedoara, un caz în plus, 627. Caraș-Severin a rămas la 112 de cazuri. Timișul este acum pe locul 15 la nivel național la numărul total de cazuri după  Suceava, București, Neamț, Botoșani, Brașov, Arad, Mureș, Hunedoara, Vrancea, Galați, Bihor, Cluj, Iași și Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ