Universitatea Politehnica din Timișoara a comunicat deja cifrele de școlarizare pentru anul universitar 2020-2021. La buget, instituția de învățământ superior tehnic va avea 2250 de locuri, iar 1025 de locuri vor fi disponibile la taxă. Cele mai multe locuri sunt la Facultatea de Automatică și Calculatoare, precum și la cea de Mecanică.

Vara aceasta, UPT va organiza concurs de admitere cu probe de verificare a cunoștințelor pentru trei facultăți, iar în rest, se va intra cu concurs de dosare. Admitere se va da la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, al Facultatea de Automatică și Calculatoare și al Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. În numărul total al locurilor de la buget sunt incluse patru locuri pentru cei de etnie romă, dar și 100 de locuri pentru cei care au studiat la licee din mediul rural. Elevii cu premii la olimpiade și concursuri naționale și internaționale sunt admiși automat la UPT, fără concurs.

UPT subliniază că oferă facilități importante studenților. Este vorba de cele mai mair burse din țară, dar și cazare la cămin pentru toți studenții, în spații dotate cu Internet, cablu tv, frigider, bucătărie și spălătorie pe fiecare etaj. De asemenea, masa la restaurantele UPT este una la prețuri subvenționate. Politehncia se laudă cu cea mai modernă bibliotecă din țară, iar studenții au acces gratuit la baza sportivă a universității, cu terenuri de fotbal sintetice și cu iarbă, pistă de atletism, terenuri de tenis, sală de sport, bazin interior și exterior. UPT face și pregătire specială la matematică și fizică, și are acorduri cu Germania, Franța, Spania, Anglia, Olanda, Austria, etc pentru burse Erasmus. Firește, ca toți studenții, și cei de la ”Poli” au transport în comun în Timișoara și cu CFR gratuit.

Iată specializările pentru admiterea la ciclul de licență în noul an universitar:

Facultatea de Automatică și Calculatoare (total – 470 de locuri bugetate și 215 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Calculatoare și tehnologia informaţiei (155 buget, 25 cu taxă)

– Calculatoare și tehnologia informaţiei – lb. engleză  (80 buget, 10 cu taxă)

– Ingineria sistemelor (175 buget, 45 cu taxă)

– Informatică (60 buget, 35 cu taxă)

– Informatică – ID (100 cu taxă)

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului (total 118 de locuri bugetate și 57 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie chimică (55 buget, 25 cu taxă)

– Ingineria mediului (30 buget, 20 cu taxă)

– Ingineria produselor alimentare (33 buget, 12 cu taxă)

Facultatea de Construcții (total 217 locuri bugetate și 163 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie geodezică (30 buget, 28 cu taxă)

– Inginerie civilă (103 buget, 70 cu taxă)

– Inginerie civilă în lb. engleză (27 buget, 22 cu taxă)

– Inginerie civilă în lb. germană (27 buget, 23 cu taxă)

– Ingineria instalațiilor (30 buget, 20 cu taxă)

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale (total 290 de locuri bugetate și 115 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale (240 buget, 60 cu taxă)

– Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale – lb engleză (50 buget, 5 cu taxă)

– Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale – ID (50 cu taxă)

Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică (total 170 de locuri bugetate și 30 cu taxă), pe următoarele domenii de licență:

– Inginerie electrică (90 buget, 15 cu taxă)

– Inginerie energetică (80 buget, 15 cu taxă)

Facultatea de Inginerie din Hunedoara (total 175 de locuri bugetate și 90 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie şi management (35 buget, 23 cu taxă)

– Inginerie electrică și energetică (35 buget, 24 cu taxă)

– Ingineria mediului (28 buget, 2 cu taxă)

– Ingineria autovehiculelor (42 buget, 18 cu taxă)

– Științe inginerești aplicate (35 buget, 23 cu taxă)

Facultatea de Management în Producție și Transporturi (total 190 de locuri bugetate și 30 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie şi management (155 buget, 25 cu taxă)

– Științe administrative (35 buget, 5 cu taxă)

Facultatea de Mecanică (total 400 de locuri bugetate și 205 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Ingineria autovehiculelor (80 buget, 30 cu taxă)

– Ingineria transporturilor (35 buget, 20 cu taxă)

– Inginerie mecanică (80 buget, 30 cu taxă)

– Inginerie industrială (45 buget, 20 cu taxă)

– Inginerie industrială-IFR (60 cu taxă)

– Ingineria materialelor (35 buget, 15 cu taxă)

– Științe inginerești aplicate (35 buget, 10 cu taxă)

– Mecatronică şi robotică (90 buget, 20 cu taxă)

Facultatea de Științe ale Comunicării (total 110 de locuri bugetate și 100 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Ştiinţe ale comunicării (60 buget, 15 cu taxă)

– Ştiinţe ale comunicării – ID (75 cu taxă)

– Limbi moderne aplicate (50 buget, 10 cu taxă)

Facultatea de Arhitectură și Urbanism (total 110 locuri bugetate și 20 cu taxă), pe următoarele domenii de licență:

– Arhitectură (80 buget, 10 cu taxă)

– Mobilier și amenajări interioare (30 buget, 10 cu taxă)

 

foto: upt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ