DISTRIBUIȚI

Trei bărbați, dintre care unul este cetățean italian, sunt acuzați că vindeau mașini cu acte false, după ce le închiriau de la firmele de profil din Timișoara. Polițiștii au făcut percheziții la domiciliile suspecților, care au fost reținuți pentru 24 de ore.

Cei trei sunt bănuiți de infracțiunile de abuz de încredere, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune. În acest dosar, miercuri au avut loc trei percheziții domiciliare, realizate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș, alături de luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș, sub coordonarea procurorului de caz. Oamenii legii au descins la două domicilii ale celor bănuiți în Timișoara, dar și la o locație din Izvin.

Între cei acuzați că închiriau mașini de la firme de profil, pe care apoi le vindeau cu documente false, se află doi bărbați români, de 29 și 31 de ani, din Timișoara și respectiv Izvin, dar și un cetățean italian de 42 de ani. Toți trei au fost duși la sediul poliției pentru audieri. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat un telefon mobil, dar și mai multe documente întocmite pentru a vinde mașinile furate. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Timiș.

IPJ Timiș cere persoanelor care au fost victime unor astfel de infracțiuni să sune la numărul 112.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ