DISTRIBUIȚI

Inundațiile provoacă o adevărată criză în Banat. În județul Timiș, este afectată zona din jurul lacului Surduc. Autoritățile sunt în alertă, iar cetățenii trebuie să fie foarte vigilenți, deoarece se anunță furtună și în această seară!

Atât județul Timiș, dar și județul Caraș-Severin sunt foarte afectate. De dimineață, la sediul ISU Banat a avut loc o ședință a Centrului de Comandă și Conducere a Intervenției, convocată de prefectul Liliana Oneț. Au participat cei de la ISU, ABA Banat, precum și ENEL. Toată primăriile au fost alertate să își activeze Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, să aibă permanență în instituții, să verifice stocul de materiale, conform Planului de apărare împotriva inundațiilor. De asemenea, într-o videoconferință, ministrul Marcel Vela a anunțat că trimite două motopompe de mare putere de urgență în Timiș.

În cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Liliana Oneț a cerut structurilor MAI, adică polițiști și jandarmi, să fie pregătiți să intervină în caz că situația escaladează și mai tare. Altfel, conform cotelor comunicate de Administrația Bazinală de Apă Banat, există depășiri ale cotelor de apărare în bazinul râurilor Timiș, Bega, dar și Caraș. De altfel, pentru afluentul Gladna, în amonte de Surduc, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a instituit codul roșu.

Mari probleme sunt și la Fârdea. Ploile abundente au făcut ca de pe versanți să se scurgă viituri. 13 gospodării au fost afectate. Pompierii au intervenit pentru a evacua trei adulți și cinci copii din locuințele afectate. Au fost evacuate și animale domestice, dar și bunurile oamenilor. În total, au intervenit 40 de pompieri pentru evacuarea apei, cu trei motopompe de mare capacitate. De altfel, în zonă s-au mobilizat și cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor din cadrul ABA Banat.

La Mâtnicu Mic, pompa de mare capacitate lucra de ieri pentru a evacua apa ce vine de pe versanți. La Fârdea și Nădrag au fost trimiși saci cu nisip, preventiv. 12 angajați ai SGH Bega au fost mobilizați în zonă. De asemenea șapte angajați de la SGH Lugojel au mers la Nădrag, în zona primăriei și a parcului. Apa din pârâul Hăuzească este evacuată cu ajutorul pompelor în Gladna. Prefecta Liliana Oneț, dar și directorul tehnic al ABA Banat, Titu Bojin, au mers pe teren în zona cu probleme.

Din păcate, prognoza meteo nu este deloc încurajatoare. Conform Centrului de Meteorologie Banat Crișana, se anunță cod roșu de la 17:30 în estul Timișului. Avertizarea se referă la ploi torențiale, cu 40-60 litri pe metru pătrat, descărcări electrice. Izolat, poate cădea grindina de mici dimensiuni.

Iată zona vizată de codul roșu:  Lugoj, Recaș, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Ciacova, Coșteiu, Nădrag, Jamu Mare, Racovița, Gavojdia, Denta, Topolovățu Mare, Belinț, Darova, Banloc, Bethausen, Victor Vlad Delamarina, Tomești, Giulvăz, Dumbrava, Tormac, Boldur, Moravița, Margina, Traian Vuia, Voiteg, Mașloc, Fârdea, Ghilad, Birda, Balinț, Criciova, Mănăștiur, Bârna, Livezile, Foeni, Fibiș, Știuca, Nițchidorf, Curtea, Ohaba Lungă, Ghizela, Giera, Pietroasa, Brestovăț, Bogda, Bara, Secaș.

LĂSAȚI UN MESAJ