DISTRIBUIȚI

SCM Poli Timișoara are dreptul, conform tragerii la sorți, să organizeze turneul Final Four al Cupei României la handbal, eveniment amânat din cauza pandemiei de la final de martie până în perioada 15-16 august. Clubul încă mai cântărește răspunsul, întrucât e foarte posibil că nici atunci să nu fie permis accesul spectatorilor la competiții sportive desfășurate în interior.

Directorul clubului, Vasile Rușeț, spune că la club se mai cântărește decizia, pentru care ar trebui dat un răspuns la data de 1 iulie. ”Am primit hârtie oficială de la federație că cei de la Constanța nu mai vor să organizeze turneul și avem dreptul să o facem noi. Trebuie să dăm un răspuns oficial până la 1 iulie. Ieri am avut o discuție în cadrul clubului. Există tentația de a organiza acest turneu, dar fără spectatori, nu știu dacă are rost. Așa, să fie organizat turneul în Timișoara și timișoreanul să se uite de la televizor…Noi am vrea să organizăm, pentru că s-ar crea o emulație. Urmează să mai discutăm luni, probabil voi discuta și cu cineva din federație, poate președintele, să vedem dacă putem amâna răspunsul. Timp ar fi, mai este o lună și jumătate”, ne-a declarat Vasile Rușeț.

Nu trebuie deloc neglijat nici aspectul  financiar, întrucât la clubul SCM există restanțe salariale și, de asemenea, sunt probleme și cu bugetul primăriei timișorene, care este principalul finanțator al clubului. ”Nu neapărat banii sunt o problemă. Unde pui suta, poți să pui și mia, știți cum e. Nu trebuie să plătim cazarea celorlalte echipe, dar trebuie să plătim baremul, cazarea echipei federale, tot ce ține de organizarea. Nu am mai avea de plătit cheltuielile cu deplasarea echipei noastre, dar am avea alte cheltuieli și bătaia de cap organizatorică”, a precizat Rușeț.

Pentru handbaliști, acum sunt ultimele lor zile de vacanță. Din 29 iunie, revin la Timișoara pentru vizita medicală. Din 1 iulie, antrenorul Vlad Caba ar urma să înceapă antrenamentele în Sala ”Constantin Jude”. Am trimis o solicitare primăriei, care este proprietarul bazei, să ne dea un răspuns cu privire la intrarea în sală. Conform legii, proprietarul fiecărei baze trebuie să stabilească un regulament. Va trebuie să ne pregătim să respectăm tot protocolul existent, cu termometrizare și tot ce trebuie”, a mai explicat directorul clubului, Vasile Rușeț.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ