Ziua Drapelului Național a fost marcată așa cum se cuvine la Timișoara, cu obișnuitul ceremonial militar și religios în fața Palatului Administrativ. Firește, evenimentul a purtat și ”amprenta” pandemiei de coronavirus, iar cei implicați în lupta cu noul virus au fost recompensați.

De altfel, chiar cu ceremonia de premiere s-au și început manifestările. S-au dat diplome pentru Mitropolitul Banatului, președintele CJ Timiș, primarul Timișoarei și viceprimarii, conduverile ISU, Poliției, Jandarmilor, Poliției de Frontieră, Poliției Locale, DSP, IȘJ, ITM, alte deconcentrate, medicilor de la spitalele din prima linie și suport, rectorilor universităților, care au sprijinit spitalele cu resurse importante, iar alte mulțumiri s-au acordat și primarilor din județ, dar și unor societăți din Timișoara, precum cea de Transport.

Prefecta Liliana Oneț a adresat mesajul premierul Ludovic Orban, după care a urmat discursul viceprimarului Dan Diaconu, deoarece primarul Nicolae Robu nu a venit la festivitate. Călin Dobra a susținut și el un discurs, după care a urmat defilarea Drapelului Național, purtat pe brațe de soldați de la Brigada 18 de Infanterie. Drapelul a fost sfințit, conform cutumelor, de către Mitropolitul Ioan Selejan, alături de un sobor de preoți. A urmat intonarea imnului de stat ”Deșteaptă-te, române!”.

La defilare au participat reprezentanți ai Armatei, Poliției, ISU și Jandarmeriei. Ziua Drapelului se sărbătorește în 26 iunie începând din 1998.

LĂSAȚI UN MESAJ