DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica a anunțat recent că cinci juniori de la grupa de 2003 au semnat primele lor contracte de profesioniști. Pe lângă acest aspect, cum zilele acestea clubul își definitivează lotul echipei de seniori, alb-violeții ofertează inclusiv juniori din alte orașe.

Deocamdată, cinci fotbaliști au semnat primele lor contracte de profesioniști. Toți sunt născuți în 2003. Este vorba despre Denis Radu, mijlocaș lateral născut la Caransebeș, Demetris Cristodulo, atacant născut la Reșița, Rareș Bîrlovan, fundaș central născut la Petroșani, Ralf Kuhn, jucător cu profil ofensiv născut la Timișoara, și Denis Bot, fundaș stânga născut tot la Timișoara. Tinerii fotbaliști au avut deja șansa să intre în anturajul echipei mari, la antrenamentele căreia au participat.

Clubul poartă negocieri avansate pentru un parteneriat cu Fortuna Becicherecu Mic. Vizată este chiar grupa de juniori născuți în 2003. Cu tot cu antrenorul Iulian Prodana, juniorii ar urma să joace în Liga 3, pentru clubul Fortuna, care vrea să facă economii la masculin, pentru a ”plusa” în echipa de fotbal feminin. Rămâne de văzut cum se vor desfășura lucrurile dacă ASU Poli va prinde loc în Liga Elitelor și în acest sezon, dar și dacă băieții de la 2003, vor mai fi, în aceste condiții, în anturajul echipei mari.

Pe lângă înțelegerile semnate cu adolescenții din curtea proprie, clubul caută și soluții pentru echipa de seniori. În viitorul sezon de Liga 2 este obligatorie utilizarea unui jucător născut maximum în 2000 și a altuia cel mult în 2002. Octavian Benga a ofertat doi juniori care în ultimul sezon au jucat pentru CSM Reșița, la nivel juvenil. Este vorba de mijlocașii Victor Lolea și Alexandru Giurica, ambii născuți în 2002.

Lolea are convocări și la naționala U17. Giurica este format la clubul lui Marian Balaci din Drobeta-Turnu-Severin, iar în ultimul sezon a fost împrumutat la juniorii Reșiței. Rămâne de văzut dacă cei doi vor veni la Timișoara, mai ales că urmează, din toamnă, să fie în clasa a XII-a.

foto: sspolitehnica.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ