DISTRIBUIȚI

Recent, la Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara au avut loc schimbări importante în componența Consiliului de Administrație. Actualul director, Dan Idolu, e încă în funcție, dar schimbarea sa pare iminentă, în contextul în care e membru PSD. Robu nu a vrut să comenteze schimbările impuse cu arădeni și cărășeni, dar spune că zborurile de pe aeroportul din Banat sunt slabe față de cea alte oferte sunt în țară și în jur.

Întrebat de reproșurile celor din PSD, că Falcă și Vela își impun oamenii, Robu a spus că oferta de zboruri e slabă. ”Nu vreau să comenteze în niciun fel. Mă interesează foarte mult aeroportul din Timișoara. El nu este un bun al nostru, este al statului român în momentul de față. În urmă cu câțiva ani am făcut diligențe pentru al- transfera aici, la consiliul local și consiliul județean. Au fost discuții între noi, dar nu cred că asta ar fi fost o problematică în preluare. Sunt foarte nemulțumit de situația actuală a aeroportului din Timișoara. Nu vreau să vorbesc despre persoanele responsabile trebuie să se facă analize și să se stabilească cine este responsabil. Eu ca simplu cetățean pot să fac o comparație cum este aeroportul astăzi în comparație cu cel din Cluj și cum era în urmă cu zece ani. Noi eram pe locul 2 pe țară, după aeroportul din Otopeni. Acum am impresia că suntem pe locul 4. Aeroportul din Cluj este detașat de noi, aeroportul din Iași, la fel, am impresia că și ei ne-au luat-o înainte. La aeroportul din Timișoara se impune o abordare în forță. Ne uităm cu jind la zborurile din Cluj, Budapesta și Belgrad. Mergem acolo și asta face să dublăm timpul necesar pentru a ajunge la destinația finală”, a precizat Robu.

Primarul spune că deocamdată, are încredere în ce va decide Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor din România. ”Dacă lucrurile nu vor merge bine, voi lua atitudine. E altă socoteală. Deocamdată nu am motiv să mă exprim față de niște colegi în care am încredere, ministrul Transporturilor și echipa din jurul său”, a precizat Robu. Informațiile apărute inclusiv în spațiul public spun că șeful Aeroportului Internațional ”Traian Vuia” va fi din Caransebeș. De asemenea, multe voci spune că se dorește o unificare a aeroporturilor din Arad, Caransebeș și Timișoara, în detrimentul celui mai profitabil, adică cei de pe teritoriul comunei Ghiroda. De altfel, celelalte aproape că nu există ca impact. La Arad nu sunt curse de linie, dar se ținea măcar Arad Open Air Festival. La Caransebeș nu se întâmpla nici măcar un eveniment pentru iubitorii de festivaluri de muzică.

Recent, deputatul PSD Alfred Simonis a declarat că grupul parlamentar din care face parte pregătește un proiect de lege prin care să fie trecut și AIT la autoritățile locale, Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș, iar cele 20% din acțiuni vor rămâne la Fondul Proprietatea. Robu spune că parlamentarii PNL de Timiș vor vota pentru așa ceva, dar spune că interesele NATO ar putea produce un blocaj. ”Sigur că vor susține, dar problema e mai complexă. Repet, noi am susținut trecerea într-o altă etapă, și aeroportul nu s-a transferat. Lucrurile sunt mai complexe. E și interes cu o componentă militară, e interes militar și NATO, și nici decizia nu e așa simplă”, a mai spus primarul liberal.

În ceea ce privește destinațiile, Robu are și dreptate la critici. ”Paleta” ofertei e mult sub Budapesta, Belgrad și Cluj. De asemenea, o problemă majoră în multe destinații de importanță majoră, se ajunge la aeroporturile mai mici și cu taxe ieftine, alese de operatorii low-cost. La Paris, se aterizează la Beauvais, departe de oraș, iar la Londra, se ajunge la Lutton, fără vreo cursă pe Heathrow.

LĂSAȚI UN MESAJ