DISTRIBUIȚI

Forțele de ordine au descoperit persoanele care făceau parte dintr-o grupare ce se ocupa cu contrabanda de țigări pe raza bogatei comune Dumbrăvița, dar și a municipiului Timișoara. Suspecții au fost conduși la audieri.

În acest sens, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii din cadrul structurii teritoriale DIICOT din Timișoara  au făcut percheziții domiciliare la cinci persoane cu vârstele cuprinse între 34 și 58 de ani, din Timișoara, bănuite de implicare în dosar. În speță, din informațiile polițiștilor, din 2017, un bărbat de 45 de ani, a avut inițiativa de a constitui un grup infracțional care să se ocupe cu contrabanda cu produse din tutun neaccizate.

Practic, inițiatorul ideei a contactat mai multe persoane în acest sens, iar cei din grupare acționau mereu la indicațiile sale. Acțiunea vizează patru persoane, dar conform Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, la audieri la sediul DIICOT au ajuns cinci persoane. La percheziții au oferit sprijin și cei de la Brigada Mobilă de Jandarmi ”Glad Voievod” din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ