DISTRIBUIȚI

Dominic Fritz a continuat seria conferințelor de presă pe teren, în stilul Nicușor Dan. De data aceasta, a ”descins” în Piața Traian, pe caniculă. Candidatul alianței USR-PLUS a criticat faptul că administrația Robu nu face nimic pentru a stimula proprietarii din clădirile istorice să reabiliteze fațadele. Germanul a venit cu o serie de posibile soluții.

De remarcat că dacă altădată, Fritz vorbește 99% corect românește, de data aceasta, pe caniculă, a făcut mai multe greșeli de exprimare și a folosit formulări necaracteristice topicii limbii române. Vom reda exact afirmațiile dânsului. ”Aceasta piață este un simbol de rușine pentru lipsa de respect, pentru lipsa de interes a administrației Robu, cu care sunt tratate clădirile istorice. Acești opt ani de administrație Robu sunt ani pierduți, sunt un eșec. Nici clădirile care sunt în proprietatea Primăriei nu sunt reabilitate așa cum trebuie. Primăria este din păcate o frână pentru reabilitare. Primăria deține foarte multe apartamente în multe clădiri din Timișoara, dar refuză să participe la fondul de reparații, prin asociațiile de proprietari. Și apoi amendează aceste clădiri pentru că nu și-au renovat fațadele. Este o situație absurdă! Ceea ce e și mai frustrant este că la începutul mandatului, domnul Robu nu a pornit de la zero, a pornit cu un proiect. Centrul de reabilitare al clădirilor istorice, la un an după ce domnul Robu a devenit primar, s-a închis”, a spus Fritz.

Candidatul la primărie a venit alături cu o candidată pe listele USR-PLUS pentru Consiliul Local Timișoara, Paula Romocean, manager de proiect în reabilitarea Casei cu Atlanți din Piața Libertății. ”În primăria orașului cu cele mai multe clădiri monument-istoric din țară, în acest moment nu există un birou specializat care să îndrume proprietarii în ceea ce privește etapele necesare pentru obținerea unei autorizații de construcții sau care să ofere o consultanță tehnică”, a spus Paula Romocean.

Dominic Fritz consideră că Nicolae Robu a pomenit recent că oamenii mutați recent în Timișoara nu știu cum arăta orașul înainte este un atac la adresa sa. De aceea, îi transmite liberalului să lase lecțiile de timișoreanism. ”Să nu ne mai lecții despre ce înseamnă să fii timișorean, pentru că nepăsarea și disprețul arătate față de clădirile istorice arată respectul față de tradiția timișorenilor și de munca timișorenilor de sute de ani. Obiectivul nostru este să facem din cele patru mari cartiere istorice bijuterii, să fie atât pentru noi, cât și pentru turiști puncte de atracție”, a precizat Fritz.

Fritz propune crearea unui trust care să dea 10 milioane de euro pentru 50 de clădiri istorice care să fie reabilitate, dar și acordarea de credite circulare. Fritz spune că cerința primăriei de a finanța doar clădiri cu risc seismic de grad 3 e o interpretare exagerată a legii. ”În ultimii patru ani, niciun privat nu a fost sprijinit de primărie. Dacă ne imaginăm că lucrurile mai pot continua așa încă patru ani și se va schimba ceva, atunci ne înșelăm. Primăria nu ar mai trebuie să fie o frână, ci un motor. (n.r. despre gradul de risc seismic). Este o interpretare mult prea strictă. La Oradea se acceptă și clădiri cu grad 1 și 2. Aici în Timișoara nu știm din ce motive se cere altceva și nicio clădire nu corespunde cu aceste cerințe birocratice”, a mai spus Fritz.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ