DISTRIBUIȚI

Din acest an, la Colegiul Național Ana Aslan din Timișoara se reînființează clasele postliceală pentru a deveni asistent medical generalist. Ministerul Educației și Cercetării a aprobat suplimentarea planului de școlarizare în acest sens, cu două clase de specializarea Sănătate și Asistență Pedagogică.

În total, vor fi disponibile 56 de locuri în cele două clase postliceale care se vor forma la Ana Aslan. Solicitarea la MEC a fost făcută de Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Instituția Prefectului Timiș din luna iunie. Clase postliceale cu finanțare bugetară nu au mai exista în Timiș din anul școlar 20502016! Argumentul pentru cele două clase pentru asistente medicale se referă la criza de cadre medicale din sistemul sanitar.

De asemenea, s-a pus în vedere faptul că în Timiș există un număr mare de unități spitalicești, furnizori de servicii medicale clinice și paraclinice, precum și cabinete de medicina familiei.  Cursurile la postliceală vor fi la zi.

foto: portal.isjtm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ