DISTRIBUIȚI

Mandatul lui Dan Idolu la conducerea Aeroportului Internațional ”Traian Vuia ” Timișoara a ajuns la final, curmat după o ședință a Consiliului de Administrație, în noua componență. Aparent, noul direct este generalul Dorel Grădinaru va fi noul șef.

Dan Idolu ocupa postul cu concurs.  Firește, președintele CJ Timiș, colegul său de partid, Călin Dobra, i-a luat apărarea. ”Aeroportul Timișoara se dezintegrează |
Schimbări doar de dragul schimbării.«Timișorenii mei», vorba unui clasic în viață, pot să își ia adio de la una dintre cele mai bine manageriate instituții din județul nostru, Aeroportul Internațional «Traian Vuia»din Timișoara. Liberalii din Timiș au decis că este momentul să acționeze și să pună la pământ o altă poartă de intrare în oraș. În ultimele luni, prin decizii controversate și forțate, s-a încercat – și acum au și reușit – schimbarea din funcție a directorului Dan Idolu”, spune Dobra.

Nicolae Robu spunea recent că din Timișoara nu se poate ajunge în multe locații de unde se zboară direct din Cluj. Exemple relevante ar fi Dubai, Malmo, Lyon, Berlin, Basel sau Zaragoza. Dobra consideră că Idolu a reparat ce a lăsat fostul director, Cornel Sămărtinean. ”Pe Dan, ca om, poți să îl placi sau nu, dar când vine vorba de Aeroportul Timișoara, nu poate nimeni să îi nege competența. În mandatul său compania a înregistrat o creștere continuă, după ce, cu ani în urmă, a preluat-o praf, după un nou mandat “de dreapta”. Ba mai mult, a reușit accesarea unui mega proiect cu fonduri europene pentru extinderea aerogării, pe care îl puteți vedea cu ochii voștri, pentru că este în execuție”, spune Dobra.

Aeroportul din Timiș este singurul din țară, pe lângă cel din Constanța, nepreluat de autoritățile locale. Dobra a pomenit din nou de idee foarte proastă a liberalilor din trecut, de unificare cu aeroportul cvasi-mort din Arad. ”Și încă ceva. S-a luptat ani întregi cu miniștri și parlamentari pentru a descentraliza Aeroportul, adică să poată fi preluat de autoritățile locale și județene din Timiș. Acum însă, tot ce pot să sper este că planul liberalilor nu este activarea unui vis mai vechi al unora “de dreapta”, prin care sediul central să fie mutat la Arad, prin comasarea celor două aeroporturi”, a mai spus Dobra.

În spațiul public, președintele PSD Timiș, Alfred Simonis precizase chiar că se dorea o fuziune în trei, între aeroporturile din Timișoara, Arad și Caransebeș. Cât despre cine va conduce aeroportul, este vorba de generalul MAI Dorel Grădinaru. Cel mai probabil, impus de caransebeșeanul Marcel Vela. Nicolae Robu spune că Ministerul Transporturilor nu ceda ușor aeroportul din Timișoara deoarece ar fi și o componentă militară la mijloc și interese NATO.

foto: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ