DISTRIBUIȚI

Asociația Timișoara 2021 Capitala Culturală Europeană este ca și desființată, după ce miercuri, primarul Timișoarei a ieșit intempestiv de la ședința pentru schimbarea statutului. Robu a postat vineri seara târziu, când oameni normali se mai relaxează, planul B, pe care a avut grijă să-l trimită și în grupul de comunicare cu presă!

Numim intențiile lui Robu ”planul B”, deoarece ”planul A” era simplu. Dacă se accepta schimbarea statutului asociației, astfel încât directorul executiv și președintele să aibă atribuții separate, nu se mai intervenea, cum altfel decât „în forță”. Miza era ca directoarea Simona Neumann și președintele Horațiu Rada să nu se mai certe toată ziua ca la ușa cortului, multicultural, desigur. Acest lucru nu a fost posibil, astfel că Robu a trecut la planul B, pe care l-a și menționat într-un prim comunicat postat pe aceasta temă. Deși nu zice cum se va desfiinața actuala asociație, Robu spune cum va prelua frâiele, cu un organism propriu, în care alte instituții, inclusiv CJT, vor avea un rol consultativ.

Primăria va face un organism propriu pentru a prelua proiectul 2021. ”Formula juridică pe care noi, Primăria Timișoara, o considerăm cea mai potrivită să gestioneze implementarea proiectului Timișoara –Capitală Culturală Europeană este o structură a administrației publice a orașului, cu personalitate juridică, similară, sub aspectul legislației ce-i stă la bază, Casei de Cultură a Municipiului, structură care se va numi Centrul de Proiecte Culturale și Administrare a Moștenirii Capitalei Culturale Europene. Intenționăm să înființăm această structură în ședința de Consiliu Local de marți, 07.07.2020. Menționăm că, presupunând, prin absurd, că această formulă nu va fi agreată de Comisia Europeană –deși semnalele neoficiale primite până la această oră sunt încurajatoare-, există variante alternative, unele constituite deja în precedente”, spune Robu.

 Până când apare noua structură, tot marți, se dublează bugetul Case de Cultură, care va ținea ea loc noii structuri. ”Până când noua structură va fi operațională, implementarea proiectelor culturale angajate prin dosarul de candidatură se va face prin Casa de Cultură a Municipiului. În acest sens, pentru a se câștiga timp, în ședința de Consiliu Local de marți, se va decide, pe de o parte, alocarea unei sume duble față de cea de anul trecut –3 milioane lei, în loc de 1.5 milioane lei- pentru finanțarea nerambursabilă de proiecte culturale reprezentând angajamente din dosarul de candidatură sau consonante cu acestea. Perioada de depunere a cererilor de finanțare va fi 08.07.2020 – 24.07.2020”, mai spune primarul.

Robu are deja și comisia de jurizare pentru finanțarea proiectelor. ”Jurizarea cererilor de finanțare referite la punctul 2 va fi făcută de o comisie din care subsemnatul voi propune să facă parte cele două personalități europene deja cu implicare la momentul curent în proiectul ”Timișoara –Capitală Culturală Europeană”, Ulrich Fuchs –director de program Marseille 2013 și Linz 2009- și Martin Heller –director artistic Linz 2009-, directorii instituțiilor culturale emblematice ale orașului –Teatrul Național, Opera Română, Filarmonica Banatul, Teatrul German, Teatrul Maghiar sau reprezentanți desemnați de ei, 3 personalități culturale locale și câte un reprezentant al Consiliului Local, Consiliului Județean și Ministerului Culturii”, mai transmite Robu.

Oricum, din cele spune Robu pare să aibă și un plan C și chiar D. ”Mingea” e acum la Comisia Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ