DISTRIBUIȚI

PSD Timiș a reacționat la pozele de campanie electorală ale candidatului Sorin Drăgoi, cel care aspiră să devină primarul liberal al bogatei comune Dumbrăvița. Social-democrații îl acuză pe fostul vameș că încalcă legea de pe timpul stării de urgență, iar pe liberali că au schimbat șeful de la IPJ Timiș pentru a-și asigura protecție!

Recent, Alin Petecel, un șef deloc strălucit al IPJ Timiș,a  fost detașat la Dolj, iar în locul său a fost numit Dan stoicănescu. PSD Timiș vede un boicot aici. ”Este cunoscut faptul că PNL a dat startul la seria schimbărilor șefilor de instituții din Timiș, după modelul să plece profesioniștii și oamenii cu experiență în domeniile de activitate și să vină «ai noștrii». De ce «ai noștrii»? Pentru ca PNL să poată fura așa cum a arătat întregii țări cât de bine știe să o facă, pentru a avea protecție atunci când este cazul și pentru alte situații din care să scoată «puțin profit». Liberalii au început strategic mărețul proiect al schimbărilor, cu instituțiile importante pentru ei, însă fără să conștientizeze sau să le pese că acestea sunt instituții importante și pentru siguranța cetățenilor: Spitalul Județean din Timișoara, Spitalul de Boli Infecțioase, Apele Banat, Aeroportul Timișoara și … IPJ Timiș. Dacă primele instituții sunt văzute ca saci cu bani, din care liberalii își pot umple buzunarele, ultima instituție oferă PROTECȚIE. Astfel, pe principiul – ce e sigur, e sigur, și pentru că tot mai mulți liberali din Timiș sunt certați cu legea, au schimbat repede șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș”, se arată în comunicatul PSD Timiș.

Iar dacă apărarea lui Petecel este discutabilă, criticile la adresa lui Drăgoi sunt întemeiate. Candidatul liberal, fost președintele al echipei de suflet a lui Nicolae Robu, ACS Poli, nu a respectat regulile impuse plebei, așa cum a făcut și Rareș Bogdan sau PNL Iași, cu diferența majoră că în Moldova, poliția a dat sancțiuni. ”Ce urmează? Exact ce majoritatea a anticipat: membru PNL, candidat la Primăria Dumbrăvița, din județul Timiș, fură startul campaniei electorale și organizează acțiuni cu un număr mai mare de persoane decât prevede legea în plină PANDEMIE, fără măști, fără distanțare socială, fără măsuri de protecție… și în plus cu mulți copii minori. Ce spune legea? Ce spun părinții copiilor? Dacă s-ar presupune că adulții din poze erau părinții, în schimb organele abilitate nu au nicio scuză să nu se autosesizeze și să ia măsurile care se impun. Acțiunea electorală a fost făcută publică cu mare fală, căci altfel nu își avea rostul, nu-i așa? Domnule candidat, oare sunteți conștient că pentru câteva voturi ați expus sănătatea întregii comunități pe care dumneavoastră visați să o conduceți?”, se arată în comunicatul partidului de stânga.

De altfel, social-democrații punctează că oamenii de rând sunt amendați de trei zile riguros, de parcă ar fi în altă țară decât liberalii. ”Din păcate, credem că acesta este doar începutul și suntem îngrijorați de ceea ce va urma. În situația de față, cine îi mai poate trage la răspundere pe cei care greșesc, încalcă legi și nu respectă siguranța comunității, dacă aceștia sunt liberali? Zilele acestea, conducerea IPJ Timiș a arătat că știe și poate să sfideze oamenii de rând, înăsprind controalele și amenzile și închizând ochii la încălcarea legii din partea personajelor politice girate de PNL. Domnilor liberali, în stilul caracteristic, v-ați aservit și poliția din Timiș! Respectați legea și lăsați oamenii legii să își facă datoria!Stimați oameni ai legii, care ați ales să vă desfășurați activitatea profesională în slujba țării și pentru siguranța cetățenilor, vă rugăm să vă faceți datoria și vă amintim că aceasta este o OBLIGAȚIE pe care o aveți!”, conchide comunicatul organizației PSD Timiș.

Despre Sorin Drăgoi precizăm că e parte și a unui scandal la Giroc. Recent, soția omului de afaceri, Annemarie, fostă angajată în Primăria Timișoara și fosta iubită a altui liberal, Liviu Cocean, și-a deschis o braserie în comună. Zilnic, locuitorii din blocul unde a apărut afacerea, cu o terasă în care clienții mănâncă lângă tomberoanele de gunoi, în cadrul ”feeric” al curții interioare a blocului, postează poze pe grupurile dedicate comunei și se plâng că nu li s-a cerut acordul pentru deschiderea afacerii. O parte din organizația PNL Giroc, inclusiv președintele Florin Golban,  și-a dat și demisia din cauza presiunilor făcute pentru a vota mutarea terasei de lângă tomberoane, pe stradă.

LĂSAȚI UN MESAJ