DISTRIBUIȚI

Zilnic, polițiștii, în colaborare cu mai multe instituții, fac controale în județul Timiș pentru a-i sancționa pe cei care nu respectă măsurile de prevenție pe timpul stării de alertă, fie că e vorba de simpli cetățeni, fie de societăți comerciale. 

Autoritățile verifică zonele aglomerate, precum centrele comerciale, piețele, târgurile, terasele, dar și mijloacele de transport în comun. Conform Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, duminică au fost verificate 209 de societăți comerciale. S-au dat 11 sancțiuni pentru nerespectarea legislației în vigoare pe timpul stării de alertă. Dintre acestea, zece au fost însă avertismente. Sancțiunile s-au dat pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Oamenii legii au dat și multe alte amenzi în cursul zilei de 5 iulie. Pentru nerespectarea legislației rutiere s-au dat 113 de sancțiuni, iar pentru nerespectarea legii ce ține de conviețuirea socială și liniștea publică s-au dat alte 38 de amenzi. IPJ Timiș transmite că le mulțumește celor care respectă regulile. Astfel de acțiuni vor continua zilnic, pentru a-i determina pe români să respecte măsurile de distanțare socială.

La controale participă polițiști, dar și reprezentanți ai Prefecturii Timiș, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinar, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ