DISTRIBUIȚI

Cluburile de Liga 2 trebuie să treacă și în acest sezon printr-un proces de certificare, similar licențierii pentru Liga 1. În acest an, lucrurile s-au făcut la sânge, foarte meticulos, iar pentru un număr de 13 cluburi, a fost nevoie de trecerea dosarelor prin Comisia de Disciplină.

Cluburile vizate au fost în număr de 13, atât cluburile din L2, cât și aspirante la promovare, prin baraj sau direct. Pentru șase echipe, sesizările făcute de FRF au fost respinse, semn că era vorba de lucruri prea mărunte pentru a li se respinge certificarea. Este vorba de ACS Fotbal Club Comuna Recea, ACS Mostiștea Ulmu, AFC Progresul 1944 Spartac, AFC Universitatea Cluj, SCM Gloria Buzău și U Craiova 1948. Pentru alte patru cluburi, dosarul s-a restituit Managerului de certificare FRF: CS Muncitoresc Reșița, CS Minaur Baia Mare, AFC Ripensia Timișoara și ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Practic, și cele patru se pot considera liniștite. Dosarul s-a trimis înapoi pentru ca managerul să le acorde certificare. În cazul Ripensiei, unele documente se trimiseseră pe mail, fără să fie trimise fizic la registratură. Problemele vizau contractele antrenorilor de copii și juniori, ale unui secund sau ID-ul ofițerului de presă. ”Au fost câteva probleme minore, rezolvate în mare parte între timp. Cele ce țin de noi”, ne-a declarat președintele Dumitru Mihu. În schimb, alte trei cluburi sunt citate din nou la comisie miercuri.

Este vorba de Aerostar Bacău, club de Liga 3 care a și declarat public că nu știe dacă se va înscrie în Liga 2, din cauza problemelor financiare, Pandurii Târgu Jiu, club care dacă nu venea pandemia, avea toate șansele să retrogradeze, și ASU Politehnica Timișoara. Faptul că cele trei cluburi sunt reanalizate nu înseamnă neapărat că au probleme mari la certificare. Sancțiuni financiare se pot da însă. Anul trecut, Ripensia a fost amendată cu 1000 de lei pentru că nu avea toate actele necesare la dosar.

Deocamdată, clubul, prin departamentul său de comunicare format din doi oameni și un șef care intră și în vestiarul echipei după meciuri, nu a informat nimic despre acest aspect. În general, de când Sebastian Novovic e șeful comunicării, aceasta este una strict propagandistică, doar cu informațiile de bine, și cu pumnul în gura presei care îndrăznește să pună întrebări de bun-simț, printr-o atitudine care nu are nimic în comun cu spiritul polist și spiritul Timișoarei, ci mai degrabă cu porniri specifice lui Vladimir Putin.

 

LĂSAȚI UN MESAJ