Proiectul de lege prin care Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara va putea trece, la fel ca altele din țară, în administrarea autorităților locale și județene, a fost votat de Senat. Inițiat de parlamentarii PSD de Timiș, proiectul a fost susținut și de cei din PNL Timiș, după cum spune președintele filialei, Nicolae Robu.

Alfred Simonis, deputat PSD de Timiș și liderul filialei locale a social-democraților, punctează că trecerea AIT din subordinea Ministerului Transporturilor la autoritățile locale și județene, cu păstrarea acțiunilor Fondului Proprietatea, este importantă pentru a proteja imergența politicului în alegerea managerului. Simonis îi acuză pe actualii liberali că vor să facă o fuziune între aeroportul din Timișoara și cele foarte slabe din Arad și Caransebeș. ”Astăzi a trecut de Senat proiectul prin care Aeroportul Internațional «Traian Vuia» Timișoara urmează să fie preluat de la Ministerul Transporturilor și transferat autorităților locale și județene. Este un pas imens realizat pentru a salva această instituție de japca pusă la cale de PNL, care prin baronii de Arad și Caraș-Severin încearcă să o includă forțat într-o fuziune cu mari prejudicii pentru Timiș. Am sancționat în câteva rânduri derapajele liberalilor care au prins în corzi aeroportul. Am anunțat un plan concret în acest sens și mă bucur că deja se întâmplă”, a anunțat Simonis luni. 

Liderul filialei PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că i-a transmis clar deputatului PNL Marilen Pirtea ca să susțină proiectul, trecut deocamdată doar de Senat. ”Eram de acord să se treacă în orice formă cu consiliul local și consiliu județean în parteneriat. Era o variantă în discuție și pentru consiliile județene din alte județe din regiune având în vedere că aeroportul deservește toată regiunea. Inițiativa de acum e ca cea din 2013, cu 40% la consiliul local, 40% la consiliul județean și 20 la Fondul Proprietatea. Eu sunt mulțumit. Sigur, acum noi suntem la putere și suntem optimiști că și la consiliul județean se va face o schimbare de putere. Dar un aeroport nu este un obiectiv care trebuie abordat politic. El este folosit în interesul cetățenilor. Chiar dacă propunerea a fost lansată de PSD eu consider că este o ideea bună și am avut discuții cu Marilen Pirtea și i-am spus că trebuie votat acest proiect. Eu înțeleg politica altfel: să nu boicotezi ce nu vine de la tine, ci să sprijini ce e bun și să te opui la ce e greșit”, a spus Nicolae Robu.

În țară, doar aeroporturile din timișoara și Constanța mai aparțin de Ministerul Transporturilor. Argumentul era că și la Timișoara, fiind granița țării, ar fi o componentă militară și de apărare în joc. În trecut, pe când PDL-ul era la putere, s-a discutat despre fuziunea dintre aeroporturile timișorean și cel arădean, unul care în prezent nu are nicio cursă de linie! S-a renunțat la idee la opoziția opiniei publice.

Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara este organizat ca o societate comercială cu statut de utilitate publică. Recent, fostul director Dan Idolu, liderul de grup al social-democraților în Consiliul Local Timișoara, a fost înlocuit la conducerea aeroportului cu Dorel Grădinaru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ