E campanie electorală, deci plouă cu promisiuni care de care mai ”interesante”. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a venit în scop eminamente electoral la Timișoara și a promis că o parte din pădurile României, inclusiv Pădurea Verde, vor trece în administrarea primăriilor pentru a deveni locuri de recreere similare parcurilor.

Tonul discursului conferinței a fost profund electoral, iar Costel Alexe nu a ezitat să-i ridice adevărate osanale primarului Nicolae Robu. ”Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor susține trecerea din administrarea publică a statului român în administrarea publică a UAT Timișoara a Pădurii Verzi, cu o suprafață verde de multe hectare, acest pământ verde al municipiului, pentru ca ea să fie pădure-parc natural în sensul adevărat al cuvântului. După ce vom rezolva chestiunile tehnice cu cei de la Ministerul Justiției, am încredere că din prima zi după ce ea va intra în administrarea Timișoarei, domnul primari Rpbu și echipa lui din primăriei, cu sprijinul consiliului local, va găsi resursele să traseze aleile, să monteze băncile, sursele de iluminat, să facă pistele de biciclete și de alergare. Evident cu materiale prietenoase mediului și timișorenii să se bucure de acest lucru”, a spus Costel Alexe. Pădurea Verde are 683 de ha.

Cu vânt din ”pupă”, primarul Nicolae Robu a avut ”aripi” să se laude cu cât spațiu verde este în oraș, mai ales cu această ideea de trececere a Pădurii Verzi de la Romsilva la primărie. ”Vom readuce la municipiul Timișoara Pădurea Verde. E o frustrarea a noastră, a timișorenilor, că de atâta amar de vreme, Pădurea Verde nu ne aparține și nu ne-am putut bucura de ea, pe cale de consecință. Când va fi transferată de la Romsilva la Municipiul Timișoara, va deveni pădure-parc, cu angajamentul ferm al municipalității de a investi cât trebuie pentru a pune în valoare această comoară pe care Municipiul Timișoara o are ca moștenire. Stăm bine în Timișoara. Dacă orașul are puțini copaci pe cap de locuitor sau puțin spațiu verde, atunci ar trebui ca 90% dintre orașele europene să aibă interzis accesul în ele. Eu umblu prin lume cu ochii deschiși”, a spus Robu, care a precizat că-l va chema pe Costel Alexe aici când se va preda amplasamentul pentru amenajarea Pădurii Verzi.

Alexe a precizat că va discuta și cu deconcentratele din Timiș dacă tot a venit, cu o adevărată gardă pretoriană de parlamentari PNL de Timiș. Ministrul a ridicat și problema calității aerului. ”Timișoara este astăzi unul dintre cele cinci municipii din România care se află sub procedura de infringement a Comisiei Europene pentru depășirea nivelului dioxidului de azot. Veste bună e că Timișoara face progrese vizibile și nu o spun eu, ci o spun măsurătorile specialiștilor noștri. Pentru prima dată, tendința de creștere continuă a fost întreruptă. Scădere concentrațiilor se datorează lucrărilo de infrastructură finalizate, vitale pentru traficul Timișoarei. Este un lucru admirabil că ați reușit în acest mandat, cu un consiliu județean care sper că v-a fost partener. Sunt convins că aceste realizări sunt cu atât mai apreciate de timișoreni cu cât nici guvernul nu v-a fost prietenos”, a spus Alexe, cu laude pentru primar. Alte orașe cu probleme sunt București, Brașov, Cluj și Iași.

De asemenea, ministrul mai spune că se vor acorda granturi pentru produsele locale din ariile protejate ale României. ”Produsele din ariile protejate vor fi sprijinite de minister în baza unor parteneriate de încredere. Avem linii de finanțare de 200 de milioane de euro pentru toți producătorii din localitățile rurale ale României. În funcție de punctaj, se poate obține un grand de până la 200 de mii de euro. Sper cât mai mulți producători locali din ariile protejate din Timiș să fie beneficiari”, a mai spus Costel Alexe.

Firește, Costel Alexe se va întâlni astăzi și cu primarii, teoretic, pentru a vorbi de problemele de mediu. Practic, pentru campanie.

LĂSAȚI UN MESAJ