DISTRIBUIȚI

Timișoara începe să conteze pe harta ciclismului din România. În acest an, Turul Ciclist al României va lua startul chiar în capitala Banatului, în luna septembrie. De asemenea, un pas important este că UVT Devron West Cycling Team a avut reprezentanți la cea mai tare competiție rutieră din țară, Turul Ciclist al Sibiului, unde Iustin Văidian (foto) a avut rezultate excelente.

Turul Ciclist al României va avea loc în perioada 8-13 septembrie. Cursa-prolog va fi chiar la Timișoara. Ulterior, urmează cinci etape de șosea: Timișoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana, Brașov – (Transfăgărășan) – Curtea de Argeș, iar etapa finală se va desfășura la București. În total, sunt peste 800 de km, iar la întrecerea s-au înscris 120 de participanți, până în prezent. Turul se dorește a fi o replică, la o scară mai mică, a Turului Franței (Le Tour), Il Giro din Italia sau La Vuelta din Spania. Bineînțeles, competiția se va desfășura după regulile de securitate ale pandemiei.

În ceea ce privește clubul UVT Devron West Cycling Team, echipa timișoreană a fost reprezentată la Turul Ciclist al Sibiului. Iustian Văidian, un tânăr din Sibiu, s-a alăturat recent clubului timișorean. Fost înotător, trecut între timp la ciclism, Văidian a avut o evoluție foarte bună la competiția de săptămâna trecută. La secțiunea „Best Romanian Rider”, a fost al patrulea, după Serghei Țetcov, Eduard Grosu și Emil Dima. De asemenea, de la clubul timișoreana participat și juniorul Ștefan Drăgoi, care a câștigat o probă de contratimp individual la cățărarea pe Păltiniș.

De asemenea, la finalul săptămânii trecut, Mădălin Gaiță de la UVT a participat la Țara Hategului MTB Stage Race 2020.

foto: facebook.com/UVTDEVRONWESTCYCLINGTEAM

LĂSAȚI UN MESAJ