DISTRIBUIȚI

Județul Timiș rămâne în continuare cu zece focare de coronavirus sub supraveghere în județ. Dintre acestea, doar orașul Făget este carantinat, de o săptămână, iar în localitate mai apar încă noi cazuri de îmbolnăvire. În județ a mai survenit un deces de coronavirus, iar numărul testetelor față de zilele precedente este mai mic, însă există explicații legate de programul laboratoarelor. 

Astfel, dacă ieri, la Făget erau 58 de cazuri depistate, acum sunt 59, deci a apărut o nouă îmbolnăvire. Două persoane din oraș au murit săptămâna aceasta de coronavirus. La Smithfield rămân în continuare 215 îmbolnăviri, iar la Gottlob, 11. Centrul Oncohelp are 13 cazuri de coronavirus, la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia focarul e tot cu 12 cazuri, în timp ce Spitalul Premiere e tot cu șase cazuri, ia Spitalul Municipal, cu patru cazuri. Honeywell Lugoj e cu cinci îmbolnăviri, iar Zoppas Sânnicolau Mare, cu trei. Numărul îmbolnăvirilor la centrul Frații lui Onisim e tot de trei, din rândul copiilor.

Sâmbătă, conform Prefecturii Timiș, în județ s-au procesat doar 456 de teste, în condițiile în care în timpul săptămânii se ajungea și la peste 1900. Sunt laboratoare care nu lucrează însă sâmbătă. Cel de la Spitalul de Boli Infecțioase nu lucrează în zilele de week-end, iar la Spitalul Județean, laboratorul nu lucrează sâmbăta, dar o face duminica. În județ s-a mai înregistrat un deces, Informațiile noastre sunt că azi dimineața în jurul ore 6, o femeie de 70 de ani a murit la ATI la Spitalul Municipal Lugoj, dar nu avem informația dacă decesul a fost raportat astăzi sau va fi mâine, și, astfel, am vorbit de un alt mort.

Altfel, la ATI sunt spitalizați nouă pacienți în Timiș, din totalul de 183 de internați. Numărul deceselor în județ a ajuns la un total de 74 de la început de pandemie. În total, dintre cele 1297 de cazuri din Timiș, 145 au fost în rândul cadrelor medicale. Nu s-au externat persoane la cerere în ultimele 24 de ore și nu s-au finalizat anchete epidemiologice. Șase anchete sunt în curs de desfășurare. În ultimele 24 de ore, 408 persoane au fost carantinate în Timiș, iar 58 au intrat în izolare.

Altfel, amenzile pentru societățile comerciale care nu respectă prevederile legale continuă, și, implicit controalele. Sâmbătă s-au făcut 423 de astfel de verificări, și s-au dat 27 de amenzi. a Existat și o reclamație la Tel Verde, care nu s-a dovedit întemeiată.

LĂSAȚI UN MESAJ