DISTRIBUIȚI

E august și totul se mișcă mai încet, chiar dacă ești universitate tehnică. Luni seara, Universitatea Politehnica din Timișoara a reușit să trimită un comunicat în care detaliază parteneriatul semnat vineri la ora 16 cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin care se vor acorda burse studenților.

Protocolul a fost semnat de Mariana Ioniță, directoarea CNAIR, și de rectorul Florin Drăgan, în prezența premierul Ludovic Orban, pe șantierul variantei ocolitoare de sud a centurii Timișoarei. Parteneriatul presupune organizarea unor stagii de practică pentru studenții din anii III și IV de la Facultatea de Construcții la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Studenții selectați vor beneficia de burse de 1000 de lei pe lună, vor lua parte la evenimentele publice de informare sau promovare a proiectelor CNAIR, vor participa la dezvoltarea unor teme de cercetare în domeniul construcției infrastructurii rutiere, și vor participa la simpozioane și comunicări științifice.

CNAIR vrea să propună și introducerea în curricula universitară a unor cursuri legate de proiecte și achiziții publice. ”Ne dorim să atragem cât mai mulți tineri spre meseria de inginer, deci spre facultățile de profil, de inginerie în construcții, și noi de angajăm, pe lângă o bursă pe care le-o asigurăm studenților merituoși, să-i pregătim, atât pe șantiere, cât și în cadrul birourilor noastre, în managementul de proiecte. De altfel, dorim să introducem în curricula școlară și unele cursuri dedicate implementării proiectelor, cum ar fi cele legate de achizițiile publice, de management de proiect, astfel încât să formăm adevărați experți, care să poată intra din prima zi de la absolvirea facultății la noi. Noi avem foarte mare nevoie de ingineri”, a declarat Mariana Ioniță.

UPT e optimistă în perspectiva parteneriatului, mai ales că în acest an, a crescut numărul de studenți admiși la Facultatea de Construcții. ”Noi anul acesta am avut chiar o creștere considerabilă a numărului de absolvenți de liceu care au optat pentru Facultatea de Construcții. Pe lângă aceasta, noi avem și Facultatea de Management în Producție și Transporturi, iar cursurile respective se pot susține și acolo. Din acest punct de vedere, Universitatea Politehnica Timișoara poate fi considerată partener al Guvernului și al CNAIR”, a precizat Florin Drăgan, rectorul UPT.

Studenții care au terminat anul II pot să se înscrie în program. E nevoie de situația școlară după fiecare semestru, iar media notelor să nu fie sub 7, o recomandare din partea facultății, dar și o adresă de la aceeași sursă referitoare la structura anului universitar. Dosarele se depun la CNAIR până la data de 1 noiembrie. Solicitările vor fi analizate până la data de 10 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ