Ghinion pentru doi cetățeni străini, intrați fraudulos în România. Au reușit să treacă de vamă, dar au fost prinși de polițiștii de frontieră la Denta, în timp ce au fost preluați de un șofer de taxi.

Cei doi au fost prinși de oamenii de la Sectorului de Poliție de Frontieră Moravița i-au prins pe cei doi miercuri, în timpul unei acțiuni specifice de combatere a migrației ilegale. Taxiul cu bucluc a fost oprit la Denta, pentru control. Șoferul, român, transport doi bărbați care imediat au trezit suspiciunile polițiștilor de frontieră. Cei doi au fost duși la sediul de sector pentru cercetări, air verificările au stabilit că unul dintre ei e sirian și are 21 de ani, iar celălalt e turc și are 31. Cei doi au declarat că au luat taxiul de lângă Moravița, pentru a-i duce aproape de frontiera cu Ungaria.

Acum, cei doi migranți sunt cercetați pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, air șoferul de taxi, pentru trafic de migranți. Poliția de Frontieră recomandă populației să nu transporte cetățeni necunoscuți la sau aproape de frontieră, iar dacă sunt solicitați să facă asta, să anunțe îi anunțe, la numărul de telefon 0219590. 

LĂSAȚI UN MESAJ