DISTRIBUIȚI

Timișul ar putea fi al doilea județ din țară cu un brand turistic propriu, după ce în 28 august, Bistrița Năsăud și-a lansat acest concept, denumit ”Poarta Transilvaniei”. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, cu sprijinul renumitului consultant în turism, Simion Giurcă, fostul șef al biroului de promovare a României la Viena.

Importanța unui brand propriu e clară în contextul în care în anul 2023, Timișoara își va putea exercita titlul de Capitala Europeană a Culturii. ”Discutăm despre un moment important pentru județul Timiș. Este foarte greu să faci turism de performanță fără să te diferențiezi ca brand, fără să ții cont de cine sunt, ce pot să fac, cine sunt clienții mei, cum poate să ajungă mesajul meu la ei, cum mă poziționez pe piață, cum mă prezint cel mai bine. Scopul final al procesului de brandizare este să știm exact cum ieșim pe piață cu tot ce putem să oferim, toată oferta turistică și emoțională să rămână ancorată în creierul potențialului cumpărător, pentru că acela este locul în care se ia decizia. Ca să fim siguri că vom avea succes trebuie să atragem atenția pe latura emoțională. Decizia de a cumpăra, de a rezerva, este una strict emoțională. Omul nu merge să dezvoltă un proces de gândire în fața unei oferte turistice”, a subliniat Giurcă.

Consultantul a vorbit despre importanța instruirii celor din domeniul turismului, dar și analiza potențialului uman din punct de vedere al turismului. Giurcă a explicat că în ziua de azi, turiștii nu caută doar locuri de văzut, ci și locuri unde pot avea diverse activități, tocmai de aceea, vizitele la țăranii care gătesc tradițional au devenit atât de căutate. Specialistul spune că, cel mai adesea, când alegem o vacanță sau o scurtă călătorie, ținem cont cel mai mult de recomandări din cercul apropiaților. ”Recomandările în familie sau de la prieteni au rămas principala motivație de a alege destinații turistice. Turiștii nu se mai interesează așa mult de ce pot vedea, ci de ce pot să facă undeva”, atrage atenția specialistul. Prin punctele de atracție menționate de consultant se numără domeniile de călărie, podgoriile timișene, berea făcută aici, cursurile Timișului și Begăi, dar masivul Padeș.

Simion Giurcă a dat exemplul stațiunii elvețiene Saint Moritz, care practic, din 1986 și-a conservat brandul turistic, deoarece în lume se deschideau multe afaceri cu numele perlei Alpilor din Țara Cantoanelor. De altfel, stațiunea căutată de toți împătimiții schiatului din lume este cea care a născut conceptul de turism de iarnă la munte, cu sporturi de iarnă. La Saint Moritz se pot practică însă și multe sporturi din Marea Britanie, deoarece elvețienii asta și doreau să aducă, turiști englezi. Pentru Timiș, Simion Giurcă spune că e important să existe și vizitatori din propriul județ. ”Astăzi economie vizitatorului este mai importantă decât economia turistului. Trebuie să avem turiști români, străini și localnici”, a punctat Giurca.

APDT nu are în componență și Primăria Municipiului Timișoara, dar s-a născut ca o idee a celor de la Consiliul Județean Timiș. Președintele CJT Călin Dobra spune că e convins că Timișul, fără prea mult munte și fără mare, poate deveni un județ foarte căutat de turiști. ”Asociația și ceea ce am demarat la nivel de CJT reprezintă un proiect de suflet. Țin foarte mult la această inițiativă, chiar dacă unii consideră că atunci când vorbim de turism în Timiș nu avem vreun subiect, nu avem obiective, nu avem cu ce să ne ocupăm, sunt sceptici despre ceea ce înseamnă turismul în Timiș, cred că turism înseamnă doar să mergi la munte sau la mare. Noi am început din 2014 să arătăm acest lucru, să arătăm că Timișul are potențial, dacă ne pricepem putem atrage turiști, putem crea obiective prin programe pentru județul nostru. Cea mai mare durere a mea este că Primăria Municipiului Timișoara nu este membru în asociație”, a spus Dobra.

Cei care lucrează la brandul județului vor să termine totul până la data de 27 noiembrie, astfel ca din 1 ianuarie, brandul să fie utilizat deja la târgurile de turism de profil. În acest sens, vor fi trimise chestionare tuturor ce pot veni cu păreri relevante. ”Vor fi trimise chestionare către toate primăriile din județ, către stakeholderii din domeniu, oameni din mediul academic și universitar, oameni de afaceri. Vor avea loc și întâlniri”, a declarat Delia Barbu, directorul APDT.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ