Timișoara face pași mărunți, dar siguri, pentru a deveni un smart-city în adevăratul sens al cuvântului. Reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara anunță că s-a început campania de introducere a Internetului Wi-FI gratuit în toate vehiculele utilizate.

De astăzi, 17 septembrie, au fost montat dispozitive WI-FI în 54 de tramvaie și 44 de troleibuze din Timișoara. După 30 septembrie, urmează să se monteze dispozitive Wireless și în autobuze și vaporașe. Mijloacele de transport în comun cu Internet fără fir gratuit sunt semnalizate cu stickere puse pe uși, cu mesajul „Wi-Fi gratuit”. Orice posesor de smartphone poate să se conecteze la rețeaua gratuită de Internet accesând rețeaua ”STPT”, căruia trebuie doar să îi dea accept când se află într-un mijloc de transport în comun, deoarece nu este o rețea parolată.

Introducere rețelei Wi-FI în toate mijloacele de transport public face parte din planul Primăriei Municipiului Timișoara pentru a avea un smart-city în adevăratul sens al cuvântului. Serviciile de Internet sunt furnizate de providerul RCS-RDS.

foto: facebook.com/stpt.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ