DISTRIBUIȚI

După turul doi al Cupei României, două echipe din Timiș merg mai departe în competiția KO. CSC Ghiroda și Giarmata Vii a trecut cu 4-1 de CS Hunedoara, în timp ce CSC Dumbrăvița a avut nevoie de prelungiri pentru a câștiga cu 1-0 pe terenul Pobedei Dudeștii Vechi. ”Bulgarii” au refăcut testele de coronavirus chiar în ziua meciului!

După 0-0 și 2-1 la bare în timpul regulamentar, până la urmă, în minutul 97 al prelungirilor, Bogdan Ferțu a marcat golul victoriei pentru dumbrăvițeni. Interesant este că Pobeda este singurul club din această fază a Cupei care a reușit să se testeze în timp-record marți, după ce și-au dat seama că trebuiau socotite 14 zile pentru vechile teste din ziua recoltării, nu a primirii rezultatului. ”Am refăcut testele deoarece a fost o neînțelegere. Noi ne-am dus la teste în data de 7. În data de 8 am primit rezultatele. 8+14=22. Acum, nu știu…A fost o neînțelegere. Cei de la AJF ne-au zis că este ok. Ceilalți au zis că nu este ok, că a trecut o zi. Ne-am adunat toți, am mers până la Timișoara, la Medlife. Aproape înainte de meci s-a rezolvat problema”, a declarat antrenorul-jucător Daniel Vasilcin.

Echipa din comuna cu majoritatea de etnici bulgari catolici este învingătoarea fazei județene din Cupa României. În primul tur a trecut de Fortuna Becicherecu Mic după ce la meci a venit ambulanța fără doctor și alt medic a venit în regim de urgență, la limita sfertului regulamentar de întârziere. Acum, doctorul echipei a întârziat, venind de la Valcani. Altfel, pretențiile echipei de Liga a IV-a nu erau prea mari pentru acest joc. ”Situația fost un pic dificilă deoarece am jucat cu o echipă care după părerea mea este una dintre cele mai bune din Liga 3, cu un lot competitiv, valoros, de 22 de jucători. Oricare intră pe teren joacă foarte bine. Sunt pregătiri, fac antrenamente zilnice. Noi ne pregătim cum ne pregătim. Se vede că nu avem tonus, că nu avem jocuri în picioare. Am încercat, dar este o diferență mare între a te antrena zilnic și a te antrena o dată sau de două ori pe săptămână. Iar fără meciuri este foarte greu”, a mai admis Vasilcin.

Dumbrăvița și-a odihnit titularii pentru jocul de campionat cu Cermei. ”Un meci specific de Cupă, în care se poate întâmpla orice. Echipa noastră a dominat net jocul. Chair era să închidem meciul în timpul regulamentar. Din păcate, jucătorii noștri nu au marcat și am ajuns în prelungiri. Nu aș fi vrut prelungiri pentru că vineri ne așteaptă un meci foarte greu acasă, cu o echipă tânără care e destul de bine pregătită. Însă dacă a trebuit să le jucăm, le-am jucat. Am câștigat și acesta e lucrul cel mai important. Că mergem mai departe și pot să-mi țin jucătorii în priză, dat fiind faptul că avem posibilitatea să folosim anumiți jucători în meciurile de campionat și anumiți jucători în meciurile de Cupă. Nu am folosit șapte jucători titulari, dar și ceilalți jucători care au intrat astăzi în teren, cel puțin în timpul regulamentar au făcut o partidă foarte bună”, a spus Sorin Bălu.

Altfel, Ghiroda a scos și Hunedoara din Cupă, dupăc e anterior, a eliminat-o pe Deva. A fost 4-1 după un prim autogol dat de Ștefan Mardare în minutul 14. Fostul rapidist a marcat pentru 1-1 în minutul 22, însă hunedorenii nu au mai putut marca. A făcut-o, în schimb, echipa-gazdă, prin Cosmin Mancaș, în minutul 50, Lucian Simedru, în minutul 76, și Mahadi Kayondo, în minutul 82.

LĂSAȚI UN MESAJ