DISTRIBUIȚI

În ziua alegerilor, dar și astăzi, sâmbătă, 26 septembrie, forțele de ordine vor fi mobilizate pentru desfășurarea fără probleme a procesului electoral. Aproape 800 de angajați ai structurilor MAI vor fi la datorie zilele acestea.

Astfel, în Timiș, 780 de efective vor asigura paza și protecția celor 601 secții de votare. Dintre acestea, 477 vor fi polițiști, 203 jandarmi, plus 100 de reprezentanți ISU. Duminică, 231 de polițiști vor fi mobilizați pentru a asigura ordinea și liniștea publică, pentru prevenirea faptelor antisociale. Pentru a sprijini polițiștii aflați în secțiile de votare, vor fi constituite echipe operative cu 51 de polițiști, inclusiv luptători SAS. Până la deschiderea urnelor, duminică dimineața, 30 de lucrători MAI vor fi în misiuni de protecție, pentru transportul buletinelor de vot, dar și pentru paza locurilor de depozitare.

Conform repartiției, duminică Inspectoratul Județean de Poliție Timiș are în responsabilitate 265 de secții de votare, constituite în 228 de locații. Aici vor fi prezenți 265 de polițiști. Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș are în responsabilitate 155 de secții, din 92 de locații diferite, unde vor 155 de jandarmi. De asemenea, vor fi constituite și echipe de intervenție, dacă vor fi situații în care se impune. Biroul Electoral Județean va fi păzit de jandarmi, care au și atribuții de protecție a buletinelor de vot după încheierea procesului.

În plus, 149 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a procesului electoral. Înainte de amenajarea secțiilor de votare, pompierii au înlăturat disfuncionalitățile găsite în ceea ce privește apărarea de incendii. Cei de la ISU au făcut și instructajul președinților de secții, și au mers în recunoaștere pe teren pentru a vedea dacă accesul autospecialelor e asigurat. Din Timiș sunt implicați angajați de la Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Glad Voievod”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat și Inspectoratul Teritorial al Polițieid e Frontieră Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ