DISTRIBUIȚI

Raportarea oficială de duminică privind pandemia vine cu numere asemănătoare celor din zilele precedente. În Timiș, sunt în continuare multe cazuri noi depistate zilnic, iar numărul persoanelor internate a crescut.

România a ajuns la 180.388 de cazuri, după 3920 de cazuri noi. Numărul vindecărilor a ajuns la 130.894, iar cel al deceselor, la 5872, după 60 înregistrate ieri/  În țară sunt internate 9984 de persoane, dintre care 749 sunt la ATI. De asemenea, alte 20.301 persoane pozitive sunt în izolare, iar alte 9583 de persoane pozitive sunt în carantină. Alte 46.475 de persoane sunt în izolare, iar alte 45 sunt în carantină. Numerele privind infectările românilor din afara țării raportate de MAE nu s-au schimbat. În România, s-a ajuns al 2.852.186 de teste procesate, după 19,507 în ultimele 24 de ore, dintre care 11.530 au fost în baza definiției de caz și 7977 la cerere.

Timișul a ajuns la 5955 de cazuri totale, după 183 depistate sâmbătă, din 349, adică o rata de peste 50% de teste pozitive. Iată distribuția cazurilor: Timișoara –109, Lugoj – 2, Buziaș -7, Ciacova -1, Deta -1 Gătaia – 1, Jimbolia – 2, Recaș -2, Beba Veche -1, Cărpiniș-2, Comloșu Mare -1, Dudeștii Vechi -2, Dumbrăvița – 6, Foeni – 1, Ghiroda -3, Giroc-7, , Jebel -3, Livezile -1, Moșnița Nouă -3, Ortișoara -2, Peciu Nou – 1, Pesac – 1, Remetea Mare -2, Săcălaz – 3, Sacoșu Turcesc – 3, Sânandrei – 4, Sandra -3, Sânmihaiu Roman – 4, Sânpetru Mare -1,Satchinez-1, Teremia Mare -2, Variaș—1.  Rata de infectare în Timiș a crescut la 1,99 de cazuri la mia de locuitori.

Între noii infectați se numără și două cadre medicale. Ieri, un bolnav din Timiș a murit, iar numărul de decese a ajuns la 197, deși Prefectura raportează 195, același număr de vineri, cu toate că sâmbătă și duminică s-a mai raportat un deces. . La retestare, niciun bolnav din Timiș nu a fost reconfirmat cu coronavirus. Astăzi, 200 de persoane din județ cu coronavirus sunt internate. 23 de bolnavi sunt la ATI, astfel că s-a ajuns aproape la capacitatea maximă de internare în județ. Tot ieri, au fost carantinatte 371 de persoane din Timiș, iar ale 202 au intrat în izolare. DSP a finalizat 87 de anchete epidemiologice ieri și a rămas cu 96 în desfășurare.

Iată situația din județele alăturate: Arad, 103 cazuri noi și 3764 totale; Caraș-Severin, 31 de cazuri noi și 1984 totale; Hunedoara, 58 de cazuri noi și 3272 totale. Timișul are mai puține cazuri noi doar decât București, Brașov și Dolj. Timișul e pe locul 8 la numărul de infectări, după București, Suceava, Iași, Prahova, Brașov, Bacău și Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ