DISTRIBUIȚI

Mai mulți studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara vor avea ocazia să facă stagii de practică în domeniul lor de studiu. Instituția de învățământ superior a deschis proiectul ”Practică de calitate pentru o carieră de succes”.

Prin proiectul finanțat prin fonduri europene se urmărește creștere gradului de ocupabilitate a 325 de studenți. Proiectul este realizat în parteneriat cu SC GI GROUP STAFFING COMPANY SRL. ”Suntem o echipă acum consolidată, formată din mulți universitari și experți din UVT și din partea partenerului de proiect, care va urmări un obiectiv strategic, constând în dezvoltarea unui cadru de profesionalizare deschis, orientat spre deprinderea de abilități practice de către studenții UVT, pentru o viitoare integrare de succes pe piața muncii”, spune Flavia Barna, managerul de proiect din cadrul UVT.

Rectorul UVT spune că acest proiect este unul bine adaptat la nevoile concrete. ”Centrul universitar timișorean se dezvoltă mai ales prin contribuția tinerelor generații de absolvenți, esențială pentru creșterea și diversificarea economiei locale. Condiția principală, pentru ca să susținem acest trend, constă în foarte buna adaptare a profilului profesional al acestor absolvenți la nevoile pieței muncii. Iată, tocmai acest obiectiv este considerat important în cadrul acestui proiect, care  vizează  conceperea și implementarea unor module de stagii de practică prin care studenții să dobândească exact abilitățile și deprinderile așteptate de viitorii lor angajatori. Este un exemplu de proiect realist, adaptat dinamicii economiei și lumii de azi, în care specificul ocupațiilor este în permanentă schimbare, iar meseriile viitorului tind să fie apreciate tot mai mult de către tinerii absolvenți”, a declarat rectorul Marilen Pirtea.

Valoarea totală a proiectului este de 4,328,105.52 e lei, dintre care 4,212,111.10  lei este finanțarea nerambursabilă. Durata de implementare este de 24 de luni, iar proiectul se va finaliza în 20 septembrie 2022. Iată activitățile proiectului:Dezvoltarea unui sistem de parteneriate sustenabil cu angajatori din sectorul privat și public în vederea facilitării tranziției de la educație la piața forței de muncă; Consilierea și orientarea profesională a studenților axată pe dobândirea de competențe transversale corelate cu necesitățile pieței muncii; Desfășurarea stagiilor de practică; Dezvoltarea unui sistem de comunicare corelat între angajatori și universitate; Implicarea partenerilor sociali în procesul de dezvoltare a ofertelor de învățământ; Crearea unui HUB multidisciplinar pentru dobândirea competențelor practice; Derularea unor workshopuri de promovare a temelor orizontale (Dezvoltare durabilă, Egalitatea de șanse și nondiscriminarea, Utilizarea TIC și contribuția la dezvoltarea de competențe digitale).

Rezultatele așteptate sunt următoarele:1 sistem de parteneriate sustenabil cu mediul socio-economic; 1 Ghid de adaptare la viața activă;  1 eveniment Școala de vară; 20 de studenți instruiți; 5 premii acordate studenților instruiți;325 de studenți care se vor desfășura activități de auto-cunoaștere pentru consiliere și orientare în carieră; 325 de studenți repartizați la partenerii de practică din cadrul proiectului; 70 studenți repartizați la parteneri de practică din sectoarele economice cu potențial competitiv conform SNC și domeniile de specializare inteligentă SNCDI; Platformă de comunicare online între angajatori și studenți; 130 studenți angajați ca urmare a programelor oferite prin proiect; Un parteneriat social creat și funcțional; 1 Hub multidisciplinar de derulare a stagiilor de practică; 2 workshopuri de dezvoltare a abilităților și competențelor profesionale; 1 workshop pe dezvoltare durabilă; 1 workshop pe egalitate de șanse și nondiscriminare; 1 curs de dezvoltare a abilităților și competențelor TIC; 75 de studenți membri ai grupului țintă participanți la cursuri TIC.

LĂSAȚI UN MESAJ