DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica Timișoara s-a impus cu 1-0 în meciul cu CSM Slatina, un joc venit într-un moment foarte dificil pentru bănățeni. Alb-violeții au venit după multe cazuri de coronavirus în lot, plus absențe cauzate de suspendări și accidentări. Chiar și așa, gazdele au câștigat cu golul marcat de Scutaru înainte de pauză.

De data aceasta, organizarea a rămas sub nivelul echipei din teren, care înșiruie victoriile în ciuda indisponibililor. Raportul de joc a fost cu două greșeli la Poli: Dorin Codrea trecut din greșeală titular, iar numărul lui Pamfile trecut eronat. Arbitrul a cerut refacerea raportului, pe bună dreptate, iar jocul a început cu nouă minute întârziere. Alb-violeții au început jocul bine, cu două ocazii cu Alin Ignea la finalizare. Problemele au apărut însă și după ce s-a dat start la joc, deoarece nici nu a trecut prima jumătate de oră, că Alin Ignea a și trebuit să fie înlocuit. Slatina a avut momente în care a fost în controlul jocului, mai ales după startul de joc, dar nu au reușit să fie incisiv în ultimii 20 de metri. Oltenii și-au încercat șutul la poartă prin Dorin Toma, care a trimis peste buturi.

Slatina a avut primul șut pe poartă a fost în minutul  41, când Ovidiu Popescu a tras bine la poartă, dar nu a putut să-l învingă pe tânărul portar Otto Hindrich. Ulterior, în minutul 42, gazdele au reușit să deschidă scorul, după un corner. Defensiva slătineană a respins mingea, care a ajuns la Scutaru, iar fundașul a înscris cu un șut imparabil la colțul lung. Repriza secundă a fost echilibrată, cu o ocazie bună a oaspeților, când execuția lui Popescu a fost respinsă în corner. Poli a fost foarte periculoasă în minutul 64, prin Casado și Plazonja, dar niciunul nu a putut să-l învingă pe portarul Nicușor Grecu. Cu 1-0, în ciuda momentelor în care antrenorul Benga a părut stresat, până la urmă Poli a reușit să se impună.

ASU Poli Timișoara: Hindrich – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – Bg. Vasile (Casado 60’), Coadă – Al. Munteanu,  A. Ignea (D. Codrea 81’),  Alin Manea, Axente

CSM Slatina: Nic. Grecu – C-tin. Radu, Motroc, M. Manea, Demici – D. Toma, Ov. Popescu, -Dav. Oprescu, Vas. Gheorghe (cpt., G. Ceapă 79’),  Ianis Stoica  Rogoveanu

Octavian Benga a vorbit despre perioada grea prin care trece echipa. ”Am avut câteva săptămâni foarte dificile, din cauza a diferiți factori. Vreau să-mi felicit echipa, jucătorii pentru că n-am cedat. Am obținut trei victorii în șapte zile. Fără jucători în ultimele două meciuri, influențață de jucători izolați. Astăzi am introdus jucători care s-au antrenat doar două-trei zile. Am fost nevoit, am avut încredere în ei. Am jucat din nou inteligent. Încercăm ca din aceste 20 de etape, nu neapărat să facem un joc spectaculos, pentru că trebuie să recunosc, că și jocul nostru în unele momente are de suferit. Dar suntem influentați de diverși factori. Nu putem să lucrăm aproape deloc cu toată echipa. Nu avem timp, pentru că ne interesează în primul rând să câștigăm fiecare meci care urmează. Avem 20 de finale și pentru mine și cred că pentru tot clubul sunt foarte importante punctele. Ne dorim să intrăm în play-off și de ce nu, să sperăm la mai mult. Acesta este scopul nostru. Dăm totul la fiecare meci”, a spus Benga.

Mihai Ianovschi spune că echipei sale îi lipsește maturitatea în joc. ”Putem vorbi de tot jocul, atâta timp cât am început jocul și după primele 20 de minute de tatonări, cred că finalul primei reprize ne-a aparținut, chiar după minutul 20. Din păcate, nu am avut maturitatea necesară să reușim să înscriem. Ne-am apropiat cumva de poartă, dar ne-au lipsit șuturile de la distanță, lucru care pe un teren care e umed după ploaia de dinainte de joc ar fi facilitat asta. În repriza a doua am dominat. Nu am reușit să ne creăm situații foarte mari și din păcate, plecăm de la Timișoara fără puncte”, a declarat tehnicianul.

Poli va juca dun nou miercuri, tot pe Știința, cu Dunărea Călărași. Meciul este o restanță din urmă cu două etape și va începe la ora 15.

 

LĂSAȚI UN MESAJ