DISTRIBUIȚI

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș s-a reunit și vineri după-amiază, dar nu a luat decizii de noi restricții pentru timișeni. S-a supus la vot doar trecerea în scenariul galben și roșu pentru patru unități de învățământ din județ.

În cursul zilei de vineri a circulat o dezinformare de zile mari pe Internet. Un document fără ștampilă sau semnătură arată ca o propunere de hotărâre pentru CJCSU Timiș, prin care de sâmbătă, se-ar fi instituit carantina nocturnă, care presupunea că între orele 2206, e nevoie de declarație pe proprie răspundere pentru a circula pe străzi. Mai grav e că documentul a fost făcut public inclusiv de unii primari, precum Silvia Fechete, noul edil al comunei Otelec, care a postat textul pe pagina sa de Facebook. O greșeală mare făcută de primărița din PRO România, care ar fi trebuit să știe că propunerile trebuie oricum votate de CJCSU.

Altfel, de luni, 2 noiembrie, când se termină vacanța pentru preșcolari și ciclul gimnazial, patru școli vor schimba scenariul de predar. Din cauza creșterii ratei de infectare în localitățile, școlile din Gottlob, Ohaba Lungă și Parța trec în scenariul galben, iar Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Alexandru Roșca din Lugoj trece în scenariul roșu după ce au apărut îmbolnăviri în scoală. Propunerile au venti de la DSP, inspectoratul școlar și consiliile de administrație ale școlilor. Iată deciziile:

  1. Școala Gimnazială Gottlob din scenariul verde în scenariul galben, din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității;
  2. Școala Gimnazială Ohaba Lungă trece din scenariul verde în scenariul galben, din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității;
  3. Școala Gimnazială Parța trece din scenariul verde în scenariul galben, din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității;
  4. C.Ș.E.I. „Alexandru Roșca” Lugoj din scenariul galben în scenariul roșu (cazuri pozitive la nivelul școlii)

 

LĂSAȚI UN MESAJ