DISTRIBUIȚI

ASU Poli a reușit doar o remiză la scorul de 0-0 cu FC U Craiova, după un meci în care oltenii au dominat, dar cea mai mare ratare au avut-o, pe final, timișorenii. Din nou, Mircea Axente a avut mari probleme în a nimeri poarta și a făcut ca jocul, altminteri unul în care ostilitățile le-au controlat alb-albaștrii, să se termine cu remiza nulă.

Craiovenii au făcut un pressing sufocant, care nu i-a lăsat pe gazde săs e desfășoare în teren. Prima ocazie a fost însă a poliștilor, la șutul pe lângă poartă din minutul 6 al lui Casado. Pentru Craiova, Răducanu a avut o reluare peste poartă, pentru ca apoi, Claudiu Bălan să aibp două ratări. Mai întâi în minutul 26, a tars anemic, fără probleme pentru Hindrich, iar peste opt minute, nu l-a putut învinge din nou pe tânărul portar al timișorenilor. Poli a mai fost periculoasă la o lovitură liberă bătută foarte bine de Ignea, și respinsă în corner, de altfel singurul al poliștilor toată prima repriză, ceea ce spune multe despre cum a curs jocul.

În a doua jumătate, meciul s-a mai deschis. În minutul 48, Ivanovici a prins un șut bun, care s-a dus pe lângă poartă. Pentru Craiova, a trimis pe spațiul porții și Baeten, dar tot slab, fără să-l păcălească pe Hindrich. Intrat din postura de rzervă, Manea a avut o ocazie importantă în minutul 75, când a vrut să lobeze peste portarul Popa, ieșit în fața sa, însă fără succes. Coadă l-a pus și el pe portarul oaspete la încercare, cu un șut de la distanță, reținut de Popa. La Craiova, Gugu a încercat și el înscrie, fără succes. În minutul 90 s-a consemnat cea mai mare ratare, după ce Axente nu a fost în stare să îsncrie din 6 metri, nemarcat, la o fază la care goalkeeperul era bătut. A tras însă pe lângă!

ASU Poli Timișoara: Hindrich – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – Coadă, Casado (D. Codrea 66’) – Al. Munteanu (Al. Manea 71’), A. Ignea, P. Ivanovici – Plazonja (Axente 71’)

U Craiova 1948 SA: Rob. Popa – Paramatti (Andr. Ciolacu 74’), Diallo, Gugu (cpt.), Huyghebaert – Dr. Albu, Baeten (Stoenac 81’), C. Cristea (Anghelina 64’), R. Negru – Rob. Răducanu, Cl. Bălan (Campagno 74’)

Benga a fost mulțumit, deși a apreciat că ocaziile mai mari le-a avut formația sa. ”A fost un derby, pentru că era o luptă pentru primul loc. Dacă noi câștigam astăzi, treceam pe primul loc. Ar fi fost posibil, pentru că, din punctul meu de vedere, am avut cele mai mari ocazii, prin Manea și Axente. Ocazii de unu la unu cu portarul, ocazii imense. Per total, jocul a fost unul echilibrat. O echipă a Craiovei foarte bună, care este meritat pe primul loc, mi se pare cea mai complexă echipă. Au un lot foarte bun. E o luptă continuă pentru locurile de play-off. Opt-nouă, chiar zece echipe mai au șanse la primele șase locuri și orice meci și orice punct contează. Craiova nu a avut mai multe șanse, a avut câteva situații. Eu cred că ocaziile mari au fost ale noastre. Se poate spune că este și un rezultat echitabil. Un meci poate nu chiar așa plăcut ochiului, dar un meci de luptă, un derby. Și terenul poate a influențat puțin calitatea jocului. O primă repriză a noastră nu chiar foarte reușită, dar cred că repriza a doua am echilibrat destul de bine. Unii jucători au ieșit din presiunea derbyului și a fost un echilibru total”, a spus Benga.

Dan Vasilică a apreciat și el că și acest punct e bun, deși oltenii doreau să dedice succesul patronului Adrian Mititelu, arestat joi. „Am dominat, cred, nu doar în prima parte. Am dominat și pe final. Au fost două ocazii ale adversarului rezultate pe un contraatac, pe presiunea noastră. Până la urmă, este un punct câștigat. Orice punct se adună în clasament și ne ține acolo în față și nu îi permite adversarului de astăzi să se apropie periculos. Ne-am îndeplinit primul obiectiv, acela de a pleca neînvinși. Apoi, am făcut tot ce am putut să obținem al doilea obiectiv, victoria. Nu am reușit. Jucătorii s-au motivat suplimentar. Își doreau foarte mult. Supărarea de aceea este, deoarece ne doream cu toții foarte mult, nu doar jucătorii, să-i oferim o consolare. Știm ce reprezintă. Este inima acestei echipe și ne doream că-i oferim cu toții o consolare în momentele acestea dificile prin care trece. Nu am reușit în totalitate. Sperăm să facem acest lucru prin obiectivul principal, acela de a promova”,  a spus Vasilică.

Poli este pe locul 3 în campionat. Săptămâna viitoare va sta.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ