DISTRIBUIȚI

Persoanele considerate din categoriile vulnerabile pot să își primească tichetele pentru mese calde, care încep de vineri, 13 noiembrie, să fie distribuite la Timișoara. Ridicarea lor se face de la sediul Direcției de Asistență Socială din subordinea primăriei.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde se acordă din fonduri europene nerambursabile. Un tichet are o valoare de 180 de lei pe lună. Cei care pot primi sunt fie persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă, fie persoanele sau familiile fără adăpost, care au fost evacuate sau nu au domiciliu stabil, inclusiv familiile monoparentale. Firește, condiția e ca domiciliul sau reședința să fie în Timișoara. La ridicare, este necesară prezentarea cardului de identitate.

Fiecare beneficiar va primi în plic sigilat un card, lista unităților unde pot servi masa caldă precum și un ghid de utilizare. Tichetele se ridică de la sediul Direcției de Asistență Socială Timișoara, de pe Bulevardul Regele Carol I, nr. 10, după următorul program:

  • vineri, 13 noiembrie 2020, între orele 11-16
  • luni, 16 noiembrie 2020, între orele 12-16
  • marți, 17 noiembrie 2020, între orele 8-16
  • miercuri, 18 noiembrie 2020, între orele 10-16
  • joi, 19 noiembrie 2020, între orele 8-16
  • vineri, 20 noiembrie 2020, între orele 8-12

Informații suplimentare se pot solicita și telefonic, la numărul 0256-220583.

foto: portalinvatamant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ